O cladire industriala din Beijing va fi reconvertita intr-o fabrica de masti medicinale, in 6 zile, pentru a face fata cererii masive de masti de protectie impotriva coronavirusului, noteaza agentia de presa chineza Xinhua.
Fabrica va fi construita de China Construction First Group si va produce 250.000 de masti zilnic, mai noteaza Xinhua. Constructia fabricii a inceput astazi si va fi finalizata sambata, lucratorii muncind in schimburi pentru a putea termina la timp.
Pentru a proteja muncitorii de o eventuala infectie, compania de constructii va verifica temperatura acestora zilnic. De asemenea, vor exista camere speciale unde vor fi tinuti muncitorii care prezinta simptomele coronavirusului. Din cauza cresterii numarului de persoane infectate, producatorii chinezi de echipamente medicale nu au putut face fata cererii.
De pilda, luna trecuta, firma CMmask, un producator de masti medicale care asigura 30% din piata chineza, a atras atentia ca primeste comenzi de peste zece ori mai mult decat in mod normal. Pana in prezent, coronavirusul a ucis aproape 1.800 de persoane, numarul celor infectati fiind de 71.447.


