In China a fost inaugurat cel mai inalt lift exterior din lume, care ofera o panorama desprinsa din filmul Avatar al lui James Cameron. Alunecand rapid pe o uriasa structura metalica, ancorata pe stanca, cele trei cabine cu ferestre transparente duc turistii intr-o calatorie de 88 de secunde.
Situat in provincia muntoasa Hunan, ascensorul a fost recunoscut de Cartea Recordurilor drept cel mai inalt lift in aer liber din lume. Are 326 de metri si ofera privelisti uluitoare ale peisajelor care au inspirat filmul lui James Cameron. Liftul se deplaseaza cu o viteza maxima de peste 5 metri pe secunda.
”Unul dintre principalele motive pentru care am venit este ca regiunea a inspirat Avatar. Filmul a lasat cu adevarat o amprenta asupra familiei noastre. Si este adevarat ca este frumos.”
”Acest ascensor este foarte rapid. Nu am mai fost aici si este extraordinar sa vii aici pentru prima data.”
Inscrisa in lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1992, zona in care se afla liftul, acopera 26.000 de hectare. Este dominata de peste 3.000 de stalpi de gresie de cuart, dintre care multi depasesc 200 de metri. Locatia a devenit faimoasa in intreaga lume pentru ca l-a inspirat pe regizorul James Cameron pentru decorurile onirice ale Pandorei, planeta fictiva din filmul american „Avatar”.

