In magazinele din Germania, rafturile sunt goale. Imaginile au fost transmise redactiei Pro TV de un urmaritor fidel.

Potrivit lui, asta se intampla in toata tara: "E catastrofa"



Germania se confrunta cu “cea mai mare provocare” de dupa razboi, afirma Angela Merkel

Lupta impotriva noului coronavirus este ″cea mai mare provocare″⁣ pe care a cunoscut-o Germania dupa al Doilea Razboi Mondial, a declarat miercuri Angela Merkel intr-un mesaj televizat catre natiune, o premiera pentru sefa executivului german aflata la al patrulea mandat, gest la care ea nu a recurs nici macar in timpul crizei financiare din 2008-2009, transmite AFP.

″De la Reunificarea germana, nu, de la al Doilea Razboi Mondial, nu a mai existat pentru tara noastra o provocare ce sa depinda atat de mult de solidaritatea noastra comuna″⁣, a subliniat Merkel.

″Cred cu fermitate ca vom reusi in aceasta sarcina daca toti cetatenii o vor considera cu adevarat sarcina lor″⁣, si-a atentionat ea concetatenii. Un apel venit in timp ce numerosi cetateni germani, mai ales din randul tinerilor, trateaza cu lejeritate consemnele date de autoritati pentru limitarea contactelor sociale astfel incat sa nu se raspandeasca si mai mult epidemia de coronavirus.

Merkel a amintit in mesajul sau masurile impuse in Germania si in Europa, unde libertatea de circulatie a fost restransa pentru a se incerca stoparea pandemiei.

″Pentru cineva ca mine, pentru care libertatea de a calatori si de circulatie a fost un drept castigat cu greu, asemenea restrictii nu pot fi justificate decat de o necesitate absoluta″⁣, a explicat Angela Merkel, ea fiind originara din fosta Germanie comunista. ″⁣Intr-o democratie, ele nu ar trebui sa fie vreodata decise cu usurinta si numai daca sunt temporare. Dar (restrictiile - n.red.) sunt in acest moment indispensabile pentru a salva vieti″⁣, a insistat sefa guvernului de la Berlin.

Ea a lansat asadar ″un apel″⁣ la respectarea regulilor de distantare sociala in Germania, unde insa masuri ferme de izolare a cetatenilor nu au fost deocamdata decise de autoritati, spre deosebire de Italia, Spania sau Franta.