In plin razboi al declaratiilor intre americani si rusi, la Paris a aparut un prim semnal ca disputa geopolitica din Ucraina s-ar putea incheia pasnic. La discutiile, deloc simple, in format Normandia, privind razboiul din estul Ucrainei, Moscova si Kievul s-au inteles sa pastreze acordul de incetare a focului. Cele doua parti vor continua discutiile sub medierea franco-germana peste doua saptamani la Berlin.

La reuniunea de la Paris in formatul diplomatic ”Normandia”, care dateaza din 2015, au luat parte aproximativ 15 diplomati care fac parte din anturajul conducatorilor celor patru tari: Ucraina si Rusia, care reprezinta interesele rebelilor pro-rusi din Donbas, iar mediatori sunt Franta si Germania. Delegatii au stat la aceeasi masa mai bine 8 ore, cu mult peste timpul stabilit pentru reuniune. 

Andrii ERMAK, SEFUL DE CABINET AL PRESEDINTELUI UCRAINEAN:"Partile au recunoscut in mod absolut deschis si sincer existenta diferentelor in interpretarea si punerea in aplicare a acordurilor de la Minsk dintre Rusia si Ucraina. Exista dorinta de a continua munca pentru reducerea acestor diferente."

Moscova a fost reprezentata la aceste discutii de negociatorul-sef Dmitri Kozak, cel care, cu ani in urma, propunea un plan de federalizare a Republicii Moldova pentru a rezolva conflictul din Transnistria. Kozak a spus ca in urma negocierilor de la Paris s-a inregistrat aproape ”zero progres”. 

Dmitrii KOZAK, SEFUL ADMINISTRATIEI PREZIDENTIALE DIN FEDERATIA RUSA:”Am fost cu totii de acord, si aceasta este, de asemenea, o noua realizare, ca atata timp cat exista discrepante in interpretarea acordurilor de la Minsk, in implementarea acestora, in succesiunea de implementare a actiunilor relevante, este putin probabil ca formatul Normandiei sa joace vreo importanta semnificativa, in a ajuta la rezolvarea conflictului din sud-estul Ucrainei si in grupul de contact.”

Unele voci de la Moscova cred ca liderii de la Kiev intentioneaza sa readuca sub controlul lor prin forta Donetkul si Luganskul, respingand acuzatiile din Occident cu privire la presupusele planuri de invadare a Ucrainei de catre Rusia.

Valentina MATVIENKO, PRESEDINTELE CONSILIULUI FEDERATIEI:„Actualul regim de la Kiev, cel mai probabil, elaboreaza planuri de a incerca din nou sa rezolve problema Donetkului si Luganskului prin forta, planificand diverse tipuri de provocari la recomandarile stapanilor occidentali, pentru a acuza fara dovezi, din nou, Rusia pentru acest lucru.”

Consultarile in „format Normandia” sunt menite sa contribuie la incetarea conflictului din estul Ucrainei dintre fortele guvernamentale ucrainene si separatistii pro-rusi, izbucnit dupa ce Rusia a anexat in mod ilegal Crimeea. Ultimul summit in ”formatul Normandia” a avut loc n decembrie 2019, la Paris, unde s-au intalnit Putin, Zelenski, Angela Merkel si Macron. Aceste noi discutii au avut loc la Paris in conditiile in care tarile occidentale se tem ca Rusia, care a concentrat zeci de mii de soldati langa granita sa cu Ucraina, planuieste un nou asalt asupra unei tari pe care a invadat-o deja in 2014. Rusia neaga ca are o asemenea intentie.