In plina criza a migrantilor, Polonia a marcat ieri Ziua Independentei. Dupa manifestatiile oficiale, spre seara, mii de oameni care agitau steaguri poloneze au invadat centrul Varsoviei, la un mars organizat la apelul extremei drepte.
Marea piata centrala a capitalei poloneze in care rasunau cantece patriotice la un sistem de sonorizare puternic, s-a umplut de fum rosu si alb, culorile nationale poloneze, iar petarde si alte dispozitive fumigene au fost lansate inca de la inceputul defilarii.
Circulatia rutiera a fost inchisa pe principalele artere, iar centrul orasului a fost luat cu asalt de un important dispozitiv de politie. Aceasta manifestatie a condus adesea, in trecut, la ciocniri cu fortele de ordine.
”- Pentru mine Ziua Independentei este o mandrie. Eu sunt mandru de tara mea, de oamenii de aici si de lupta pe care o ducem. Trebuie sa continuam sa luptam, deoarece suntem in pericol.
-Ce credeti despre situatia la granita?
-Trebuie sa luptam! Vom lupta.”
In afara de traditionala lozinca ”Dumnezeu, onoare si patrie”, mottoul marsului este ”independenta nu este de vanzare”, in contextul in care Polonia infrunta Uniunea Europeana pe tema unor controversate reforme judiciare adoptate de catre Partidul nationalist, in care sunt in joc miliarde de euro prevazute pentru aceasta tara in cadrul fondurilor europene de relansare economica post-covid. Bruxellesul nu a dat inca unda verde platii, din cauza unui conflict cu Varsovia cu privire la respectarea statului de drept. Polonia si-a proclamat independenta la 11 noiembrie 1918, după ce a fost impartita timp de 123 de ani intre Rusia tarista, Prusia si Imperiul Austro-ungar.

