In Romania se contureaza o coalitie de guvernare. Liberalii si social democratii au inceput negocierile oficiale pentru a guverna impreuna. Discutiile vor mai dura insa o vreme, iar marea batalie se va da pentru functii, unde PSD cere mai multe ministere decat PNL. In schimb Nicolae Ciuca a fost agreat pentru functia de premier.
Cu aproape 40 de alesi in plus in Parlament, liderii PSD intra in forta in negocierile cu liberalii. Sunt dispusi sa le cedeze functia de premier, fiind agreata persoana lui Nicolae Ciuca, insa nu vor sa renunte la ministerul de Finante si la functia de secretar general al guvernului.
Marcel CIOLACU, PRESEDINTE PSD:”Va ramane ponderea pe care ne-au dat-o romanii la alegerile generale.”
Dupa ce ieri au avut loc o prima runda oficiala de negocieri, astazi PSD si PNL incep discutiile privind programul de guvernare.
Florin CATU, LIDER PNL:”Cand vom ajunge la modul in care se vor imparti ministerele vom discuta. In acest moment am discutat despre posibilitatea de a creste numarul de ministere la maxim 20.”
Dupa finalizarea negocierilor PNL-PSD, presedintele Klaus Iohannis trebuie sa desemneze un nou premier, care va ajunge la vot in Parlament, iar partidele cred ca pana pe 19 noiembrie e posibil ca Romania sa aiba un nou guvern. Se intampla dupa doua luni de criza politica si doi premieri desemnati care nu au reusit sa obtina sustinerea Parlamentului, iar conducerea PNL a ajuns la mana PSD.

