In timp ce in vestul Europei a plouat prea mult, in Emiratele Arabe Unite, autoritatile au provocat ploi artificiale pentru a domoli temperaturile ridicate. Tara din Golf schimba vremea datorita tehnologiei cunoscute sub numele de insamantare a norilor.
Ploi abundente au cazut in mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai si Sharjah, care se aflau in mijlocul unui val de caldura cu temperaturi de pana la 50 de grade Celsius.
De cativa ani, unele tari, printre care China, Statele Unite si Emiratele Arabe Unite, folosesc tehnologii care ajuta la gestionarea precipitatiilor. Asa-numita „insamantare a norilor”, ”cloud seeding”, este o tehnica care permite sa fie marita cantitatea si sa existe control asupra tipului de precipitatii prin utilizarea anumitor agenti chimici care interactioneaza cu norii.
Primavara trecuta, tara araba a testat utilizarea dronelor, pentru a induce ploaia prin aplicarea de socuri electrice asupra norilor, fara utilizarea substantelor chimice.

