Presedintele american a imbinat utilul cu placutul, la cea mai recenta aparitie publica. In timpul unei vizite la fabrica Ford, Joe Biden a condus o camioneta electrica aflata in faza de teste. Dupa o tura de poligon, Biden a facut o prezentare amuzanta a modelului.

Aflat in statul Michigan, Joe Biden a facut o oprire neprogramata la poligonul de teste al fabricii Ford. Dupa o tura de poligon, presedintele american a mai facut o demonstratie a acceleratiei masinii, despre care spune ca atinge suta de kilometri in putin peste 4 secunde si are o autonomie de 483 de kilometri. Inainte de a apasa pe acceleratie, Biden s-a tinut de glume. 

”-Domnule presedinte, cat de repede ati mers?

- In regula, o sa apas pe acceleratie pana la 130 de kilometri pe ora, sa vedem cum e. Sunteti pregatiti?

-Domnule presedinte, putem sa va punem o intrebare scurta despre Israel inainte sa plecati?

- Nu, nu poti. Decat daca te pui in fata masinii cand voi apasa acceleratia. Doar glumesc. Ok, hai sa mergem.”

Biden a vizitat uzina pentru a-si promova agenda pentru vehicule electrice fabricate in SUA si pachetul de infrastructura de 2 mii de miliarde de dolari.