Directia de Sanatate Publica (DSP) Sibiu a raportat, vineri, doua cazuri de hepatita de cauza necunoscuta la copii, la un baiat de 16 ani si o fata de 10 ani, informeaza Agerpres.

Conform unei informari transmise de reprezentantii DSP Sibiu, primul caz a fost raportat pe 19 aprilie.

“Baiat de 16 ani, internat initial la Spitalul Municipal Medias, ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu cu suspiciunea de hepatita acuta. Markeri virali pentru hepatita virala A, B, C si E au fost negativi, ca si probele pentru determinarea anticorpilor anti Leptospira. Copilul este in continuare internat, investigat si supravegheat, cu evolutie stationara, fara elemente de agravare”, se precizeaza in informare.

Un al doilea caz a fost raportat pe 26 aprilie. Este vorba de o fetita de 10 ani, cu markeri de asemenea negativi pentru Hepatita virala A, B, C , pentru Hepatita virala E probele fiind inca in lucru. In prezent, fetita este externata, cu stare ameliorata.

Sursa: