Spania s-a alăturat marți țărilor care au anunțat că accesul minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare va fi interzis, iar platformele vor fi obligate să implementeze sisteme de verificare a vârstei, transmite Reuters, scrie hotnews.ro

Anunțul a fost făcut de premierul Pedro Sanchez, el dezvăluind totodată mai multe măsuri despre care a spus că sunt menite să garanteze un „mediu digital sigur”.

Guvernul său de stânga s-a plâns în repetate rânduri de răspândirea discursului instigator la ură, a conținutului pornografic și a dezinformării pe rețelele sociale, afirmând că acestea au efecte negative asupra tinerilor.

„Copiii noștri sunt expuși unui spațiu pe care nu au fost niciodată meniți să îl parcurgă singuri… Nu vom mai accepta acest lucru”, a spus Sanchez în discursul său de la World Government Summit din Dubai, făcând apel la alte țări europene să adopte măsuri similare.

„Îi vom proteja [pe copii] de Vestul Sălbatic digital”, a subliniat el.

Australia a devenit în decembrie prima țară care a interzis accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale, o decizie urmărită îndeaproape de alte state care iau în considerare măsuri similare bazate pe vârstă, precum Marea Britanie și Franța.

Sanchez a mai spus că guvernul său va introduce săptămâna viitoare un nou proiect de lege pentru a trage la răspundere directorii platformelor de social media pentru conținut ilegal și discurs instigator la ură, precum și pentru a incrimina manipularea folosind algoritmii și amplificarea conținutului ilegal.

El a adăugat că procurorii vor analiza modalități de investigare a unor posibile încălcări ale legii de către TikTok, Instagram și chatbot-ul Grok implementat în platforma „X” a lui Elon Musk.

Franța a votat deja pentru interzicerea accesului minorilor tineri la rețelele de socializare

Anunțul de marți al lui Sanchez a venit la exact o săptămână după ce Adunarea Naţională a Franţei a aprobat cu o majoritate covârşitoare articolul cheie al unei propuneri de lege care interzice utilizarea reţelelor de socializare pentru persoanele sub 15 ani, o măsură susţinută de guvern şi de preşedintele Emmanuel Macron.

Deputaţii au dat undă verde unui amendament care prevede că „accesul la un serviciu de socializare online furnizat de o platformă online este interzis minorilor sub cincisprezece ani”.

Articolul astfel redactat, care prevede intrarea în vigoare în septembrie 2026, a fost adoptat cu 116 voturi pentru şi 23 împotrivă.

Un alt amendament, adoptat cu o diferenţă mică de voturi, stabileşte că furnizorii de reţele sociale „garantează că minorii nu sunt expuşi unei presiuni comerciale excesive” şi interzice „promovarea produselor sau serviciilor susceptibile de a afecta sănătatea fizică sau mentală a minorilor” pe reţelele sociale destinate acestora.

Raportoarea proiectului de lege, Laure Miller (de la partidul Renaissance, de centru-dreapta), şi-a exprimat regretul faţă de adoptarea acestui ultim amendament, pe care îl consideră „neconform cu dreptul Uniunii Europene”, prezentând astfel riscul de a fi „respins de Comisia Europeană”.

Președintele Emmanuel Macron s-a pronunțat în favoarea unei asemenea decizii încă din vara anului trecut, susținând că speră să obțină o decizie similară și la nivel european.

Planuri pentru o măsură similară și în Danemarca

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a anunțat în octombrie anul trecut că țara sa intenționează să interzică utilizarea rețelelor sociale până la vârsta de 15 ani, afirmând că „guvernul va propune interzicerea mai multor rețele sociale de către copii și adolescenți”.

Frederiksen a făcut anunțul în timpul discursului său de la deschiderea sesiunii parlamentare a legislativului de la Copenhaga.

„Telefonul mobil și rețelele sociale fură copilăria copiilor noștri”, a adăugat premierul danez, argumentând că 60% dintre băieții danezi între 11 și 19 ani preferă să rămână acasă decât să se întâlnească cu prietenii lor în timpul liber.

Măsura le-ar oferi unor părinți, după o evaluare specifică, dreptul de a le permite copiilor lor accesul la rețelele sociale de la vârsta de 13 ani.

Caroline Stage, ministrul danez pentru afaceri digitale, a declarat într-un interviu acordat agenției The Associated Press că 94% dintre copiii danezi sub 13 ani au profiluri pe cel puțin o platformă de social media, iar mai mult de jumătate dintre cei sub 10 ani se regăsesc în această situație.

„Timpul pe care îl petrec online – cantitatea de violență, de conținut legat de automutilare la care sunt expuși – reprezintă pur și simplu un risc mult prea mare pentru copiii noștri”, a spus ea, adăugând că giganții tehnologici „dispun de sume absurde de bani, dar pur și simplu nu sunt dispuse să investească în siguranța copiilor noștri, să investească în siguranța noastră, a tuturor”.

Stage a precizat că adoptarea interdicției va dura și că parlamentari aliați pe această temă, din întreg spectrul politic vor avea probabil nevoie de câteva luni pentru a adopta legislația relevantă.

„Vă pot asigura că Danemarca se va grăbi, dar nu vom face lucrurile prea rapid, pentru că trebuie să ne asigurăm că reglementarea este corectă și că nu există portițe de care giganții tehnologici să poată profita”, a declarat Stage.

Ministerul său a mai spus că presiunea exercitată de modelele de afaceri ale marilor companii tech este „prea masivă”.

În România, o măsură asemănătoare a fost propusă zilele trecute de Raed Arafat.