Armata israeliana a lansat zeci de rachete asupra Fasiei Gaza, in noaptea de duminica spre luni. Un comunicat precizeaza ca fortele aeriene au lovit tinte teroriste, dupa ce doua localitati israeliene au fost lovite de rachete venite dinspre Gaza.
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat, duminica, faptul ca ofensiva impotriva gruparii Hamas va mai continua. De la inceperea ostilitatilor, in 10 mai, au fost ucisi 197 de palestinieni, dintre care cel putin 58 erau copii. Peste 1.200 au fost raniti.
De cealalta parte, Israelul a inregistrat 10 morti, inclusiv un copil, si aproape 300 de raniti.
"Mi-am purtat baietelul in brate. Imi spunea intruna ca nu vrea sa moara, e un copil mic. Imi spunea mereu ca nu vrea sa moara, eu ce sa-i spun? Nu exista siguranta in orasul asta", spune disperata o mama.
Gilad Erdan, ambasadorul israelian la ONU: "Hamas ataca civilii, Israelul ii tinteste pe teroristi. Israelul depune toate eforturile ca sa evite victime civile, Hamas face tot posibilul sa ucida cat mai multi civili. Israelul vede o tragedie in fiecare victima din randul civililor. Hamas vede in fiecare civil israelian mort o victorie in campania sa jihadista".
Riyad al-Malki, ministrul de Externe palestinian: "(Israelul, n.red.) este o putere ocupanta, coloniala. Orice evaluare a situatiei care nu tine cont de acest fapt fundamental este partinitoare. Nu suntem doi vecini care traiesc in pace. Israelul este hotul inarmat care a patruns in casa noastra si ne terorizeaza familia. Ne distruge casele si ii subjuga pe oameni, generatie dupa generatie".
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: "Campania noastra impotriva organizatiilor teroriste continua cu toata forta, ii facem pe cei din Hamas sa plateasca un pret foarte mare pentru agresiunea lor intolerabila. Vom actiona atat timp cat va fi necesar pentru a restabili calmul si linistea pentru voi, cetatenii Israelului. Va dura ceva timp".
ONU a avertizat cu privire la lipsa de combustibil in Gaza, care ar putea duce la blocarea spitalelor. Lynn Hastings, coordonator ONU pentru Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, a declarat pentru BBC ca a facut apel la autoritatile israeliene pentru a permite ONU sa aduca combustibil si provizii, dar i s-a spus ca nu este sigur.


