Inca un ostatic cu cetatenie romana si israeliana a murit in Fasia Gaza, anunta Ministerul de Externe de la Bucuresti. Este vorba de o tanara de 27 de ani, rapita in 7 octombrie de la festivalul unde gruparea Hamas a ucis peste 300 de oameni. Intre timp, un val de furie a pus stapanire pe israelieni, dupa anuntul facut de armata tarii lor - ca a omorat din greseala 3 ostatici, pe care i-a confundat cu teroristii.

Inbar Haiman avea doar 27 de ani si era voluntara la festivalul de muzica Nova, unde teroristii Hamas au ucis sute de tineri. Potrivit unor prieteni de-ai tinerei, ea a reusit in prima faza sa se ascunda de atacatori. Dar au gasit-o si au luat-o cu forta pe o motocicleta, apoi au disparut.

Inbar avea cetatenie romana si era studenta la Arte.

Intre timp, mii de israelieni furiosi au iesit din nou in strada, dupa anuntul ca armata isreliana a ucis din greseala 3 dintre ostatici, confundati cu teroristii.Seful armatei israeliene si-a asumat responsabilitatea si a promis ca va face totul pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente. Familiile ostaticilor au cerut premierului Benjamin Netanyahu sa incheie un acord cu Hamas pentru eliberarea celor 129 de persoane despre care se presupune ca sunt inca retinute in Gaza.

„Nu pot sa imi imaginezi ca exista o urgenta mai mare decat era pana acum. Fiecare zi pentru ei este ca o condamnare la moarte.

-Sunteti furios?

-Furia mea este fata de guvernul meu!”

Premierul israelian a parut sa confirme aseara ca sunt in curs noi negocieri mediate de Qatar pentru recuperarea ostaticilor detinuti de Hamas in Gaza. Pe de alta parte, Netanyahu a promis ca va mentine o presiune militara intensa asupra Hamas

Benjamin NETANYAHI, PREMIERUL ISRAELIAN:  „O spun din nou pentru toti prietenii nostri: suntem mai hotarati ca niciodata sa continuam pana la capat, pana cand vom elimina Hamas, pana cand vom intoarce toti ostaticii nostri. Pana ne asiguram ca in Gaza nu va exista nimeni care sa promoveze  teroarea, sa finanteze teroarea si sa comita acte de teroare.”

Israelul a efectuat azi noi atacuri in Gaza, afirmand ca a atacat doua scoli despre care a spus ca sunt ascunzatori ale Hamas. Cel putin 12 persoane au fost ucise, a anuntat Ministerul Sanatatii al Hamas.

„Erau copii care au fost nevoiti sa-si paraseasca casele. Nu erau militanti, nu erau arme, nimic. O racheta a lovit cladirea, care a cazut peste ei. Cadavrele erau intacte, au murit sufocati. Mame si tati impreuna cu copii lor au murit. Cladirea era plina de oameni, erau in jur de 60 de oameni.”

In ultimele zile, administratia americana a indemnat autorittaile israeliene sa treaca la o faza mai putin intensa a operatiunii lor in Gaza, pentru a proteja mai bine civilii.
Bombardamentele israeliene au lasat o mare parte din teritoriu in ruine, iar ONU  a avertizat ca foamea si disperarea ar putea duce la o  prabusire a ordinii civile.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.