O supravietuitoare aproape ca a lesinat povestind prin ce a trecut in infernul din Grecia.



Doar rememorarea acelor momente cumplite a tulburat-o atât de mult pe femeie, încât i s-au taiat picioarele si aproape ca a lesinat.

”Ne-am repezit catre mare, limbile de foc serpuiau deasupra capetelor noastre. Ne-am dus catre o stânca în mijlocul marii, dar apoi curentii ne-au purtat catre insula Evia. Nu ne puteam ajuta unii pe altii. Se întuneca tot mai tare, am început sa strigam dupa ajutor. Pe masura ce se întuneca, ne-a cuprins disperarea, eram si învinetiti de frig. La un moment dat mi-am dat jos pantalonii pentru ca simteam ca greutatea lor ma trage la fund. Am încercat sa înotam contra curentului ca sa ne întoarcem pe plaja, dar n-am reusit. Dupa 5 ore a ajuns o barca de pescuit la noi si ne-a salvat din mare, pe mine si pe multi altii”, a povestit femeia plângând.

Incendiile devastatoare din Grecia soldate cu moartea a cel putin 79 de persoane au fost aduse sub control, au informat miercuri dimineata oficialii locali.

Un incendiu izbucnit în muntii Geraneia, la aproximativ 70 de kilometri vest de Atena, este singurul în continuare activ, a informat ministrul grec al protectiei civile, Nikos Toskas.

În statiunea litorala Rafina, de la est de Atena, puternic afectata de incendii, echipele de ajutor si voluntarii continua sa caute victime în casele arse.

Potrivit pompierilor eleni, bilantul victimelor este de 79, însa primarii din zonele afectate sustin ca numarul deceselor ar putea fi mult mai mare.

Rudele a zeci de persoane date în continuare disparute au creat un site cu cei despre a caror soarta nu se mai stie nimic.

În urma solicitarii de catre Atena a ajutorului international, state precum Cipru, România si Italia au furnizat aeronave sau pompieri pentru lupta împotriva incendiilor.

Comisarul european pentru ajutor umanitar si gestionarea crizelor Christos Stylianides a sosit marti seara la Atena pentru a evalua situatia. Într-un interviu acordat televiziunii publice elene, oficialul european a declarat ca schimbarile climatice sunt responsabile pentru incendiile grave, adaugând ca încalzirea planetei nu este o ”stire falsa”.

Pe Instagram-ul ProTv Chisinau gasiti imaginile momentului din Moldova, dar si din lume!