Sfarsitul de an venit cu nenorociri in statul american Colorado, unde mii de oameni sunt evacuati, sute de case sunt mistuite de flacari si cel putin sapte persoane sunt ranite in uriase incendii de vegetatie.
Seceta si vantul puternic au facut ca flacarile sa avanseze rapid, in ciuda eforturilor supraomenesti depuse de pompieri.
S-a dezlantuit iadul in statul american Colorado. Pe fondul unei secete prelungite si alimentate de rafale de vant, ca de uragan, flacarile s-au extins cu o viteza uluitoare. S-au apropiat amenintator si de acest restaurant. Inauntru erau mai multe familii cu copii, care au cautat in graba cea mai apropiata iesire.
In unele locuri, vantul a batut cu peste 160 de kilometri la ora, complicand eforturile pompierilor. Guvernatorul statului a decretat stare de urgenta.
Jared Polis, guvernatorul statului Colorado: “Rafalele de vant care au atins peste 160 de kilometri pe ora au extins un incendiu pe un teren de fotbal in doar cateva secunde”.
In numai cateva ore, flacarile au facut scrum 650 de hectare de vegetatie. Speriati, mii de americani din orasele Louisville si Boulder nu au avut alta solutie decat sa fuga din calea lor.
Localnica: “Casele si obiectele materiale pot fi inlocuite. Vreau doar sa ma asigur ca voi fi in siguranta. E prima data cand trec prin asa ceva si e inspaimantator”.
Mai multe hoteluri, centre comerciale, o scoala si un spital au fost invaluite de flacari.
Pana acum, au ars complet aproape 600 de case.
Joe Pelle, serif in comitatul Boulder: “Speram ca vanturile puternice vor scadea in intensitate pe parcursul serii, dar meteorologii anticipeaza ca vor mai fi rafale din cand in cand. Oamenii nu trebuie sa se intoarca in cartierele lor pana cand nu vor primi in mod oficial confirmarea ca vor fi in siguranta sa faca acest lucru”.
In sprijinul pompierilor a venit si Garda Nationala. Potrivit autoritatilor, unele dintre incendii au izbucnit de la scanteiele provocate de cablurile de inalta tensiune rupte de furia vantului.


