Parchetul francez a anuntat, miercuri, la finalul anchetei preliminare, ca nu exista niciun element care sa confirme ipoteza unei „maini criminale”, in cazul incendiului de la catedrala Notre Dame.

Sunt avute in vedere, in schimb, alte piste, printre care o disfunctionalitate a sistemului electric sau declansarea incendiului de la o tigara prost stinsa, a indicat parchetul din Paris, informeaza AFP, citat de Agerpres.

Acesta a incredintat continuarea investigatiei unei echipe de trei judecatori de instructie, care va dispune de prerogative mai extinse de ancheta, inclusiv aceea de a-i inculpa pe eventualii responsabili de neglijenta.

„Daca anumite disfunctionalitati (...) au fost puse in evidenta, investigatiile realizate” in etapa preliminara „nu permit totusi, in acest moment, sa fie determinate cauzele incendiului”, a indicat procurorul Remy Heitz.

Acesta precizeaza ca „mai multe ipoteze au retinut atentia anchetatorilor, printre care cea a unei disfunctionalitati electrice sau cea a izbucnirii focului de la o tigara prost stinsa, fara a fi posibil sa fie privilegiata vreuna din ele in acest stadiu”.

Pana acum, anchetatorii brigazii judiciare au realizat „circa o suta de audieri de martori” - mai ales muncitori, paznici si responsabili ai santierului sau diecezei - „si constatari foarte numeroase”.

Incendiul din 15 aprilie a provocat o uriasa emotie in lume si un elan de solidaritate pentru salvarea si restaurarea acestui monument emblematic al capitalei franceze.

Catedrala Notre-Dame, inclusa in patrimoniul UNESCO, si-a pierdut in incendiu flesa, acoperisul, orologiul si o parte a arcadei.

In urma incendiului, intre 60 si 150 de muncitori lucreaza pe santier pentru a evacua molozul si a stabiliza structura. Monumentul se afla inca in faza de consolidare.

Lucrarile de securizare ar mai putea dura saptamani, dupa care vor incepe expertize indelungate si complexe pentru operatiunile de renovare.

Presedintele Emmanuel Macron a promis ca monumentul va fi reconstruit in termen de cinci ani.

Pe 15 iunie a putut fi celebrata prima slujba in Notre-Dame dupa incendiu, cu o prezenta foarte restransa.

Sursa: