Cel puțin 27 de persoane au murit și peste 60 au fost rănite într-un incendiu izbucnit într-un bar din Bangkok. Potrivit autorităților thailandeze, primele cercetări indică faptul că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit la un aparat de aer condiționat montat în tavan, relatează publicația internațională Strait Times. Atenție, urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!
Autoritățile au declarat că incendiul a fost raportat aproape de miezul nopții. La sosirea pompierilor, localul era deja cuprins de flăcări uriașe.
Supraviețuitorii spun că barul s-a umplut rapid de fum toxic, iar zeci de oameni au încercat să se refugieze în partea din spate a clădirii. Acolo însă nu existau ieșiri de urgență, iar mulți au rămas blocați în interior.
Autoritățile din Bangkok iau în calcul ipoteza unui scurtcircuit produs la un aparat de aer condiționat montat în tavan. Însă cauza exactă a dezastrului urmează să fie stabilită de criminaliști.
Incendiul readuce în atenție problemele legate de respectarea normelor de siguranță în Thailanda.
În ultimii ani, mai multe tragedii similare au avut loc în cluburi de noapte, în ciuda promisiunilor autorităților de a înăspri controalele și regulile privind prevenirea incendiilor, transmite știrileprotv.ro.


