Bateria unei tigari electronice a explodat in timpul unui zbor, iar cabina pasagerilor s-a umplut cu fum. La bord a izbucnit si un incendiu, stins repede de calatori, scrie stirileprotv.ro.
Echipajul unui zbor easyJet intre Geneva si Amsterdam s-a confruntat saptamana trecuta cu o situatie de urgenta la bord.
Bagajul unui calator a luat foc in spatiul de depozitare de deasupra capului, iar calatorii au intrat in panica cand au vazut iesind fum de acolo, transmite publicatia Daily Star.
Pasagerii zborului easyJet U2-1517 au auzit un „zgomot ca o pocnitura", care venea dintr-un dulap de deasupra capului, la scurt timp dupa decolare, joi 18 mai,, imediat dupa ora 15:00.
La scurt timp dupa decolare, cand aeronava ajunsese la inaltime de 2.000 metri, pasagerii au vazut cum din dulap incepuse sa iasa fum. Stewardesele l-au deschis, iar acolo se aflau doua genti in flacari. Cativa pasageri le-au apucat si au stins focul cu ce au avut la indemana.
"Parea sa dureze o vesnicie, cand, de fapt, erau doar cateva secunde si focul s-a stins foarte repede. Mirosul era insa motiv de panica, pentru ca „eram blocati intr-un avion" a declarat un pasager pentru Radioteleviziunea Elvetiana [RTS].
Ca masura de precautie, aeronava s-a intors totusi pe aeroportul din Geneva. O ancheta ulterioara a stabilit drept cauza a incendiului o defectiune a bateriei unei tigari electronice aflata intr-unul din bagaje. La aterizare, serviciile de urgenta au inspectat amanuntit aeronava, dar niciun calator nu a fost ranit. Cei 191 de pasageri au ajuns la destinatie ziua urmatoare, arata sursa citata.
Tigarile electronice sunt permise in bagajele de mana
Flightradar24 relateaza ca avionul Airbus A320-200 implicat in incident a fost tinut la sol pentru verificari suplimentare, fiind in cele din urma readus in serviciu pe 20 mai, pentru un zbor catre Corsica.
Reprezentantii EasyJet au declarat pentru RTS ca „incidentul va face obiectul unei anchete oficiale, in conformitate cu procedurile companiei".
Ghidul pentru pasagerii easyJet precizeaza clar ca, desi tigarile electronice si maximum doua baterii de rezerva sunt permise in bagajul de mana, acestea nu trebuie sa fie introduse in cala de marfa.


