Tragedie de proportii, sambata seara, in sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean din Piatra Neamt. 10 pacienti cu COVID, aflati in stare foarte grava, intubati, au murit intr-un incendiu devastator, care ne aduce aminte de alte doua cazuri cutremuratoare: incendiul de la Maternitatea Giulesti, din august 2010, si cel de la clubul Colectiv, din 2015, cand peste 60 de tineri au murit.

Medicul de garda de la Piatra Neamt a intrat pur si simplu in flacari pentru a-i salva pe bolnavi. Acum, chiar el are nevoie de ajutor, dupa ce a suferit arsuri grave. In cursul noptii a fost adus cu avionul in Capitala pentru a fi transferat in Belgia, la un spital care este pregatit deja sa il primeasca. Are arsuri pe 40 la suta din suprafata corpului, dar mai ales la membrele superioare ranile sunt grave.

Pacientii pe care a reusit sa-i salveze au fost mutati azi-noapte la Iasi.

La Bucuresti s-a format o celula de criza, iar la Piatra Neamt s-a deschis o ancheta penala si se fac cercetari pentru a stabili exact ce a provocat aceasta noua tragedie care indoliaza Romania.

Pacienti fara nicio sansa de salvare

Sambata, ora 19:00. Un apel la 112 anunta un incendiu la Spitalul Judetean din Piatra Neamt, la sectia de Terapie Intensiva.

Iadul de foc de la Sectia de Terapie Intensiva, aflata la etajul al doilea al spitalului, a izbucnit undeva, dupa ora 18:30. Intubati si in stare grava, pacientii n-au avut nicio sansa sa fuga din calea flacarilor. Opt dintre ei au murit acolo, iar alti doi in timp ce erau transferati in Unitatea de Primiri Urgente a spitalului.

Sosesc pompierii. Flacarile ajungeau pana la etajul de deasupra

Pompierii au sosit repede, in cinci minute de la apel. Accesul le-a fost ingreunat de masinile care erau parcate pe alei. Au actionat si din interior, si din exterior, cu ajutorul unei autoscari. Inauntru au patruns cu echipamente speciale. La inceput au venit 5 autospeciale si pana la stingerea incendiului - care a durat 20 de minute - erau deja la fata locului 35 de mijloace de interventie.

„Colegii au gasit intr-un salon un incendiu care se manifesta cu flacara deschisa si degajare mare de fum”, a declarat purtatoarea de cuvant a ISU Neamt.

Era fum mult, negru, iar martorii povestesc ca flacarile ieseau pe geam pana spre etajul superior.

Cadrele medicale, primii salvatori

Salonul era unul dintre cele doua de terapie intensiva, unde erau internati 16 pacienti. Toti intubati si toti cu acelasi diagnostic: COVID-19. Primele care au intervenit sa ii salveze au fost chiar cadrele medicale.

Medicul anestezist care era de garda si cateva asistente au facut tot ce au putut pentru a-si salva pacienti. Au incercat sa-i ia pe brate, pentru ca nu se puteau misca. Combinezoanele de plastic ale cadrelor medicale s-au topit insa pur si simplu. 

„S-a incercat in primul rand salvarea pacientilor, insa trebuie sa intelegem si specificul acestor pacienti, multi dintre ei intubati, pe sectia ATI, toti pozitivi COVID”, a declarat Lucian Micu, managerul Spitalului Judetean Piatra Neamt.

Opt dintre acesti pacienti au murit in flacari. Alti doi au decedat, cateva zeci de minute mai tarziu, la Unitatea de Primiri Urgente.

Primarul: Un „Colectiv!”

„Eu am urcat la un moment dat pentru a vedea efectul, ce s-a intamplat acolo, sa inteleg si eu cat de grava este situatia. Trist, un peisaj.... un COLECTIV, nu am alte cuvinte, o tragedie, chiar am vazut si un domn care isi recunostea mama, a venit si el dupa incendiu”, a povestit la Digi24 primarul municipiului, Andrei Carabelea.

In disperarea de a-si salva pacientii, medicul de garda a suferit arsuri pe 40% din corp. Un alt doctor si doua asistente au arsuri de gradul 1 si 2.

Ministrul sanatatii, Nelu Tataru, a ajuns de urgenta, sambata seara, la Piatra Neamt.

„Un eveniment tragic, aici, la Piatra Neamt, incendiu in sectia ATI, 10 decese in randul pacientilor, un medic cu arsuri de 40%, alte trei persoane din aparatul medical cu arsuri de gradul 1 si 2, dar pe suprafata limitata, care nu necesita internare”, a anuntat ministrul primele date ale tragediei.

Deficiente grave la spital in privinta securitatii la incendiu

Potrivit Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate, unitatea sanitara din Piatra Neamt nici macar nu era acreditata.

„Partea proasta este ca spitalul nu a intrat in ciclul actual de acreditare, el este vizat abia pentru anul viitor pentru acreditare, dar de la ultima acreditare, noi ne-am uitat rapid, asa, peste niste rezultate si tocmai in zona unde institutia trebuia sa asigure siguranta personalului si pacientilor intr-un plan de prevenire a incendiilor si evacuarea acestora, are patru indicatori cu neconformitati, respectiv nu aveau responsabil pentru prevenirea incendiilor nominalizat pentru fiecare sectie, nu aveau responsabil de interventie in caz de incendiu declansat, nu aveau program de instruire, la ultima evaluare cam asa se prezentau, din pacate. In sectia ATI ai curent electric si sursa de oxigen, iar oxigenul in contact cu orice sursa de flacara sau cu grasime explodeaza”, a declarat la Digi24 Marius Filip, director ANMCS.

Ce se intampla cu supravietuitorii

Cei sase pacienti care au scapat cu viata din iadul de la ATI au fost transferati la Spitalul Modular din Letcani, judetul Iasi. Pentru a-i prelua, 4 autospeciale cu personal medical au mers sambata seara la Piatra Neamt.

„Doua de victime multiple, doua de terapie intensiva si mai avem pregatita una de la Spitalul Militar, care va fi disponibila. Evident, personalul, care este mobilizat de acasa, pe care il organizam acum, si medicii din specialitatile de chirurgie plastica si ATI care se vor organiza aici, la Iasi, in asteptarea pacientilor”, a declarat Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iasi.

Medicul de garda ranit in incendiul de la Iasi a fost transportat azi-noapte cu avionul la Bucuresti pentru o prima evaluare. Ulterior acesta a fost transferat in Belgia.

Sursa: