O persoana si-a pierdut viata si alte cel putin 27 au fost ranite in urma unei explozii puternice produse in noaptea de duminica spre luni la o fabrica de mase plastice situata in apropiere de Bangkok, capitala Thailandei, relateaza AFP si DPA. O coloana de fum negru continua sa se ridice la miezul zilei de luni deasupra fabricii, fiind vizibila pana in centrul Bangkokului, la o distanta de 35 km.

Anterior, publicatia locala Bangkok Post, citata de DPA, consemna cel putin 21 de raniti, remarcand ca bilantul celor raniti ar putea sa creasca. Socul exploziei a fost resimtit pana la 9 kilometri distanta, a indicat ziarul.

„Avem 27 de raniti, care sufera in principal de taieturi si un mort in randul pompierilor”, a declarat Somsak Kaewsena, seful districtului Bang Pli, unde se afla fabrica, potrivit Agerpres.

Deflagratia s-a produs in jurul orei locale 03:00 (20:00 GMT duminica) in incinta unei fabrici a grupului taiwanez Ming Dih Chemical Co, situata in apropiere de aeroportul international al capitalei thailandeze Suvarnabhumi. Fabrica produce materiale plastice spongioase, indica DPA.

In urma exploziei, a carei cauza nu este deocamdata cunoscuta, au fost grav afectate cartierele rezidentiale din apropierea uzinei chimice, conform primelor informatii.

Deflagratia a fost urmata de un incendiu de proportii, iar pompierii au reusit sa preia cat de cat situatia sub control abia spre dimineata, dupa multe ore de lupta cu flacarile. Zeci de autospeciale si elicoptere au fost mobilizate in acest scop. Cu toate acestea, o coloana de fum negru continua sa se ridice la miezul zilei de luni deasupra fabricii, fiind vizibila pana in centrul Bangkokului, la o distanta de 35 km.

Sursa: