S-a dezlantuit infernul sambata seara in centrul istoric, al Oradei. Flacari imense au cuprins Palatul Episcopiei Greco-Catolice si au distrus unul dintre turnuri.
Ca sa poata face fata dezastrului în zona au fost mobilizati peste 100 de pompieri. Chiar si asa, lupta cu focul a fost teribila si s-a încheiat dupa aproape 3 ore.
Cu 10 minute înainte de ora 22, flacarile au învaluit Palatul Episcopiei Greco-Catolice, aflat în Piata Unirii. Si - spre disperarea martorilor - focul era din ce în ce mai puternic. Vâlvataia a cuprins primul etaj si mansarda cladirii si parea de neoprit. La scurt timp de la izbucnirea incendiului, ferestrele au început sa se faca tandari, una câte una, din cauza pârjolului.
În iadul dezlantuit, unul din turnurile palatului s-a prabusit în flacari pe strada. Având în vedere amploarea incendiului, la fata locului au fost mobilizate forte de interventie impresionante.

Mmaior Camelia Rosca, ISU Bihor: “Peste 100 de pompieri militari au actionat cu 10 autospeciale de lucru cu apa si spuma si doua autospeciale de lucru la înaltime pentru stingerea incendiului ce se manifesta pe o suprafata de aproximativ 1300 de mp. Persoanele care locuiau în cladirile din apropiere s-au autoevacuat.”
Între timp, traficul în zona a fost oprit. Focul a fost stins dupa miezul noptii. Palatul Episcopiei Greco-Catolice este o cladire de patrimoniu, iar fatada si acoperisul au fost recent renovate cu câteva milioane de euro.


