Crește bilanțul victimelor după incendiul care a cuprins 7 blocuri din Hong Kong. Până acum au fost anunțați 128 de decedați. Iar mai bine de 200 de oameni sunt în continuare dați dispăruți. Între timp, flăcările uriașe au fost stinse abia după 30 de ore. Trei directori ai companiei de construcții care renova blocurile au fost arestați și acuzați de omor prin neglijență. A fost deschisă și o anchetă pentru posibile fapte de corupție.
Timp de zeci de ore, șapte din cele opt blocuri de câte 32 de etaje care alcătuiesc complexul, au ars în scene nemaivăzute într-o metropolă. Vâlvătaia a fost potolită, dar echipajele încearcă să prevină reaprinderea focului.
Și căutările ocntinuă, dar misiunea nu este deloc ușoară. Principalele probleme cu care s-au confruntat pompierii au fost temperaturile extrem de ridicate, spațiile mici și înghesuite ale apartamentelor și riscul ca schelele de renovare să se prăbușească.
„Tot apartamentul este plin de fum, nu pot deschide ușa. Este întuneric și mult fum. Aștept pompierii.”
Rămâne neclar motivul pentru care blocurile turn nu au fost evacuate mai repede odată ce focul a început să se extindă de la etajele inferioare ale primului turn. Clădirile au în total 2 mii de apartamente, iar aproape jumătate dintre cei 4.600 de locatari erau vârstnici. Acum, apropiații celor care au rămas captivi în turnuri trec prin momente cumplite.
O țigară aruncată de un muncitor este una dintre ipotezele vehiculate. Cât despre cauzele propagării neobișnuit de rapide a flăcărilor, e vorba de un cumul de factori. Potrivit anchetatorilor, mai întâi, plasa verde de pe o latură a clădirii a contribuit la extinderea flăcărilor. De asemenea, circulă și teoria potrivit căreia compania de construcții ar fi plasat plăci de polistiren în dreptul ferestrelor la care se lucra și acestea tot ar fi contribuit la răspândire. Schelele din bambus se aprind ușor chiar și cu un strat de material ignifug aplicat pe structura lor. În martie, guvernul a anunțat că va începe să renunțe treptat la utilizarea bambusului în favoarea oțelului rezistent la foc, din motive de siguranță.
