Incursiunea rusilor pro-ucraineni in regiunea Belgorod din vestul Rusiei pare sa se fi incheiat, dupa ce pe retelele de socializare au inceput sa circule imagini cu mai multe vehicule blindate utilizate de Legiunea Libertatii Rusiei si Corpul de Voluntari Rusi ca fiind capturate sau distruse de Fortele Armate ale Rusiei, scrie hotnews.ro.

Astfel, fortele ruse au recucerit punctul de control al frontierei Graivoron. Pana acum Legiunea Libertatii Rusiei si Corpul de Voluntari Rusi au sustinut ca nu au suferit pierderi umane in timpul atacului, totusi Fortele de securitate rusesti au reusit sa captureze sau distruga mai multe vehicule blindate utilizate de grup, potrivit grupului OSINTdefender, care monitorizeaza informatii din surse deschise.

Imaginile ar fi capturi dupa un video publicat de Ministerul rus al Apararii care arata vehicule blindate de lupta distruse in timpul operatiunii de „combatere a terorismului” pentru eliminarea unui „grup ucrainean de sabotaj si recunoastere” care a traversat din Ucraina, in in regiunea Belgorod.

Potrivit OSINTdefender majoritatea acestor echipamente au putut fi geolocalizate la punctul de control al frontierei Graivoron, care confirma ca fortele ruse controleaza din nou granita ucraineano-rusa cel putin in aceasta locatie.

Statele Unite si-au exprimat scepticismul cu privire la rapoartele conform carora arme furnizate de SUA au fost folosite intr-un atac in interiorul teritoriului rus, a declarat marti un purtator de cuvant al Departamentului de Stat, adaugand ca Washingtonul nu incurajeaza si nu permite lovituri in interiorul Rusiei, relateaza Reuters.

Astazi mai devreme Rusia spunea ca i-a inconjurat pe „teroristi” si a ucis pe peste 70 dintre ei, impingandu-i pe restul inapoi in Ucraina.

„Grupurile armate nationaliste au fost incercuite si eliminate. Peste 70 de teroristi ucraineni au fost lichidati', a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii, Igor Konasenkov.

Cu toate acestea, jurnalistul Christopher Miller, corespondent Financial Times, a scris ulterior ca a vorbit cu liderul Corpului Voluntarilor rusi, Denis Nikitin, unul dintre grupurile de partizani care ar fi implicati cu membrii Legiunii Libertatea Rusiei in incursiunea din Belgorod, si ca era intr-o dispozitie buna.

Intre timp, Legiunea Libertatea Rusiei spusese chiar ca a reusit sa „demilitarizeze” sau sa distruga o intreaga companie de pusti motorizate.

Decrisi de Rusia drept militanti ucraineni, Kievul spune ca acestia provind din doua grupuri paramilitare anti-Kremlin.

Oficialii ucraineni spun ca sunt cetateni rusi din Legiunea Libertatea Rusiei si Corpul de Voluntari Rusi (RDK) care incearca sa creeze o „zona de securitate” pentru ucraineni.

Ambele grupuri au fost descrise in trecut ca parte a unei legiuni internationale implicate in apararea teritoriala a Ucrainei.

Andrii Iusov de la Directia de informatii din Kiev a declarat ca ambele grupuri lucreaza „in mod autonom pe teritoriul Rusiei” si ucrainenii nu au fost implicati, in timp ce televiziunea ucraineana a spus ca sunt militieni si „voluntari rusi”.

Corpul Voluntar al Rusiei (RDK) a devenit important in martie 2023, participand la un raid transfrontalier in regiunea Breansk din Rusia, despre care a spus ca a implicat 45 de persoane.

Ce este Corpul Voluntarilor Rusi

Corpul Voluntarilor Rusi este o formatiune paramilitara fondata in august 2022 de catre rusul Denis Nikitin si compusa din ultranationalisti, dintre care majoritatea au luptat din 2014 in cadrul batalionului ucrainean Azov, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Principiul fundamental al organizatiei este intoleranta fata de orice fel de colaborare cu mostenitorii regimului sovietic, inclusiv cu presedintele Vladimir Putin, care, potrivit membrilor, urmareste "anihilarea rusilor ca etnie".

Ei se declara mostenitorii miscarii emigrantilor rusi "Ideea Alba", creata in anii 1930 de catre emigrantul Victor Larionov, un dusman inversunat al guvernului bolsevic.

Potrivit presei, in 2022, Corpul Voluntarilor Rusi a participat la lupte in regiunile ucrainene Zaporojie si Donetk. Cu toate acestea, ei au capatat notorietate mediatica dupa doua atacuri in regiunea rusa Briansk, in martie si aprilie 2023, si, cel mai recent, din regiunea Belgorod, unde au cucerit mai multe localitati.

Ce este Legiunea Libertate pentru Rusia

Legiunea Libertate pentru Rusia a fost constituita in martie 2022, la scurt timp dupa inceperea campaniei rusesti din Ucraina, cu dezertori din fortele armate ruse, precum si cu emigranti rusi si belarusi fara experienta militara.

Aceasta formatiune, care are ca scop "respingerea agresiunii ruse in Ucraina si rasturnarea regimului lui Vladimir Putin", are doua batalioane si a fost implicata atat in lupte in estul tarii, cat si in acte de sabotaj pe teritoriul rusesc.

Printre membrii sai se numara fostul vicepresedinte al bancii rusesti Gazprombank, Igor Volobuiev, de origine ucraineana, care s-a alaturat formatiunii in iunie 2022, dupa ce a parasit Rusia.

Impreuna cu Corpul Voluntarilor Rusi, legiunea a participat la raidul din 22 mai in regiunea Belgorod.