India construieste ventilatoare uriase pentru ameliorarea aerului din New Delhi.
Patruzeci de ventilatoare uriase urmeaza sa fie construite in centrul New Delhi, o noua tentativa de a imbunatati calitatea aerului din capitala indiana, insa initiativa este criticata de ecologisti, in special pentru ca acestea consuma electricitate produsa de centralele electrice pe baza de carbune, informeaza AFP joi.
Acest proiect de doua milioane de dolari consta dintr-un turn inalt de 25 de metri, care va permite filtrarea aerului pe o suprafata de un kilometru patrat, in zonele moderne cu magazine si cafenele de lux din Connaught Place.
In fiecare iarna, acest cartier relativ sic, ce cuprinde numeroase cladiri coloniale, se sufoca sub o ceata deasa de poluare.
″Smogul este un fenomen anual asociat unor anumite cauze. Asa ca incercam sa-l controlam’’, a explicat Anwar Ali Khan, responsabilul de proiect.
Potrivit inginerului, obiectivul este reducerea cu 50 de procente a cantitatii de particule fine PM 2,5 (mai mici de 2,5 micrometri), mai multe turnuri putand fi construite in alte zone ale orasului daca acest experiment are succes.
Capitala a devenit o ″camera de gazare″ din cauza poluarii intense, a declarat ministrul-sef din Delhi, Arvind Kejriwal.
Numerosi specialisti sustin, insa, ca aceasta initiativa nu va aduce nicio schimbare si nu va face decat sa ofere impresia ca autoritatile iau masuri.
″Construirea unor turnuri impotriva smogului nu a fost niciodata si nu va fi niciodata o solutie. Daca se doreste cu adevarat sa se controleze poluarea, aceasta trebuie atacata la sursa″, a afirmat Sunil Dahiya de la Centrul de Cercetare pentru Energie si Aer Curat.
Sunil Dahiya a mentionat ca turnul va fi conectat la reteaua generala, care este alimentata in proportie de 70 de procente de centralele electrice pe baza de carbune. ″Nu va face decat sa contribuie la poluare in alta parte a tarii″, a spus el.
China, cel mai mare poluator din lume, a construit in 2018 un turn pentru eliminarea poluarii, cu de inaltimea de 60 de metri, in centrul orasului Xian. Experienta nu a fost repetata in alte zone ale tarii.
In fiecare an, la inceputul sezonului de iarna, aerul din New Delhi se transforma intr-un amestec toxic de fum provenit de la arderea miristilor din imprejurimi, gaze de esapament si emisii industriale, ramase captive deasupra orasului din cauza factorilor climatici care contribuie la mentinerea poluantilor in atmosfera.
Tentativele autoritatilor de a reduce la jumatate numarul vehiculelor aflate in circulatie nu au produs efectele dorite, noteaza AFP.
″Obiectivul nu este sa curatam tot aerul din Delhi, ci sa cream zone speciale in care oamenii sa poata respira″, a declarat Anwar Ali Khan.


