In lipsa unor legi clare, unii stomatologi straini vin in Romania ca sa faca practica pe pacientii romani. Problema este ca nu pot fi trasi la raspundere daca au comis erori medicale, pentru ca nu au un drept de libera practica.

Avizul este obligatoriu si trebuie solicitat de la Ministerul Sanatatii si Colegiul Medicilor Stomatologi. Inspectorul Pro va arata ce se intampla atunci cand stomatologii straini lucreaza fara dreptul de pratica impus de lege si comit malpraxis.

Potrivit legii, toti strainii care vor sa monteze implanturi trebuie sa faca dovada studiilor absolvite si trebuie sa depuna la Ministerul Sanatatii un dosar pentru obtinerea dreptului temporar de libera practica. In realitate, putini fac acest lucru, iar asta impiedica tragerea lor la raspundere in cazul unui malpraxis, cum s-a intamplat si in situatia descoperita de Inspectorul Pro.

Maria este una dintre pacientele care s-a lasat pe mana unei echipe de stomatologi italieni. S-a bucurat de un pret mai mic - 120 de euro in loc de 400 de euro pentru un implant si a decis sa-si faca toata lucrarea cu tinerii practicanti.

Maria, pacienta: „Tot timpul erau altii. Atunci cand mi-au dat lucrarea jos a durat 5 ore si ceva, aproape sase ore. Se vedea ca nu au experienta”.

Consecintele pe termen lung au fost grave. Nu a primit garantie si s-a ales cu toate implanturile compromise. Unul dintre ele, fixat in sinus, ii da dureri groaznice si in prezent. Altul i-a picat la putin timp dupa montaj. Intr-o a treia interventie, medicii i-au uitat un pin de titan in maxilar.

Pacienta: „Acum nu se mai poate face nimic pentru ca osul s-a distrus. Ar fi putut sa ne spuna ca avem de-a face cu o echipa de medici profesori italieni, dar ca o sa ne lucreze practicanti”.

„Vorbim clar despre malpraxis. Este impardonabil sa existe astfel de ilegalitati”, spune Norina Forna, vicepresedintele Colegiului Medicilor Dentisti.

Ileana a patit la fel. I-a cazut implantul dupa doar o sapatmana.

Ileana, Pacienta: „As fi vrut sa le cer socoteala, dar cui? Cui? Pentru ca ei nu mai vin la cabinetele unde noi am fost operati si nimeni nu stie nimic”.

Am plecat sa lamurim acuzatiile pacientelor. Am aflat ca stomatologii italieni, care le-au facut lucrarile, nu aveau drept de practica temporara in tara noastra. Colegiul Medicilor Dentisti a confirmat acest lucru.

Am refacut, impreuna cu Maria, intreg traseul pe care aceasta l-a parcurs prin trei cabinete de implantologie. Potrivit legii, si medicii coordonatori sunt responsabili pentru lucrarile prost facute, nu doar tinerii practicanti.

Iata reactiile primului stomatolog coordonator

Stomatolog coordonator: „Toate implanturile au fost puse de cursanti si de practicanti la toti pacientii. Ce problema ati avut?”

Pacienta: „Mie mi-a picat implantul, eu am o lucrare provizorie si n-am dat de ei deloc”

Intr-un punct de vedere oficial, medicul a sustinut contrariul. Si anume ca toate implanturile au fost facute de specialist, nu de cursanti.

Stomatolog: „Cursantii au asistat la operatiile efectuate de catre medicii tutori, acestia avand posibilitatea de a pune intrebari si de a obtine raspunsuri”.

Filmare cu camera ascunsa

Reporter: „Dar tinerii acestia, aveti idee, erau absolventi de stomatologie sau erau in facultate, stagiari? Erau medici?”

Stomatolog: „Bineinteles! Am avut actele lor in mana! M-am dus cu ele la Colegiu!”

Medicul are un punct de vedere si fata de aspectul financiar. Cursurile de “prezentare teoretica si practica a implanturilor” au vizat sapte pacienti si ar fi trebuit sa fie gratuite, spune el. Pretinde ca in momentul in care a aflat ca pacientilor li s-a cerut bani, a incetat colaborarea cu italienii.

Cel de-al doilea stomatolog coordonator are si el o reactie similara, atunci cand pacienta ii cere explicatii.

Filmare cu camera ascunsa

Stomatolog: „Au terminat cursul si au plecat oamenii. Tot ce vorbim acum este degeaba. Eu va spun prieteneste acum. Ca aia e fisa, ala a fugit, ala a venit, nu se rezolva absolut nimic. Parerea mea va spun. Ce sa faceti, sa mergeti dupa el la Roma? Eu mai stiu ce a fost in 2017, nu mai stiu ce am mancat ieri!”

Medicul coordonator al celui de al treilea cabinet a vorbit fara perdea despre colaborarea cu grupul de stomatologi din Italia.

Filmare cu camera ascunsa

Reporter: „Dumneavoastra personal de ce n-ati mai colaborat cu ei?

Stomatolog: „Nu-mi placea fata lor! Era o persoana, un reprezentant al firmei care nu-mi placea deloc. Era genul de papagal numai sa faca o gramada de combinatii si nu-mi placeau chestiile astea si imediat am renuntat. E un mare vagabond, sincer va spun. El aranja totul. El gasea cursanti, el gasea pacienti, el invartea totul. Problema lor, au comportamentul asta de persoane neserioase! Se plimbau de la unul la altul, probabil ca dvs mai sunt si alti pacienti”.

La sesizarea noastra, Directia de Sanatate Publica a declansat o ancheta in toate cele trei cabinete. Pe langa faptul ca medicii coordonatori nu au putut prezenta niciun document din care sa rezulte colaborarea cu italienii, doua dintre cabinete functionau chiar si fara autorizatie sanitara. In ambele cazuri, inspectorii DSP au aplicat sanctiuni.

Sorina Pintea, Ministrul Sanatatii: „A fost aplicata persoanei juridice o amenda contraventionala de 40.000 de lei si a fost emisa decizia de suspendare a activitatii”.

Reporter: „Au organizat aceste cursuri de implantologie fara sa aiba la baza autorizatia de functionare?”

Sorina Pintea: „Da”

Desi am cerut puncte de vedere tututor medicilor coordonatori, unul a ales sa nu comenteze.

In urma acestor cazuri prezentate de Inspectorul PRO, Sorina Pintea a promis schimbarea legislatiei: medicii vor fi obligati sa afiseze dreptul de libera practica.

Celelelalte tari europene au legislatii mult mai riguroase. In Anglia si Franta li se cere practicantilor asigurare de malpraxis. In Austria si Belgia tinerii stomatologi au nevoie de parafa, iar in Germania cursantii sunt verificati amanuntit, astfel incat pot astepta chiar si un an pana sa obtina dreptul de libera practica.

Sursa: