Interpolul a emis joi un mandat de arestare pentru irlandeza Samantha Lewthwaite, supranumita "Vaduva Alba" al carui nume a fost legat de presa internationala de atacul comis asupra mall-ului din Nairobi, Kenya.

Interpol a emis, la cererea Kenyei, un mandat international de arestare pentru infractiuni comise in anul 2011 pe numele britanicei Samantha Lewthwaite, suspectata de implicare in atacul armat din Nairobi, relateaza AFP.

Samantha Lewthwaite, in varsta de 29 de ani, cunoscuta si sub numele de Natalie Webb, este data in urmarire de autoritatile din Kenya pentru detinere de substante explozive.

Islamista britanica este suspectata de implicare in atacurile comise in mallul Westgate din Nairobi de membri ai militiilor somaleze Al-Shebab.

Potrivit The Guardian, interpolul a precizat ca mandatul de arestare nu are legatura cu atacul din Kenya, de sambata trecuta, rezultat cu 67 de morti. Serviciile de informatii britanice investigheaza acum daca ea este in spatele atacului din Nairobi.

"In imaginile surprinse pe CCTV din mall apare un agresor femeie – dar nu este insa clar daca este, sau nu, Samantha Lewthwaite", relateaza Irish Independent, citand o sursa kenyana.

Femeia de origine britanica se afla pe lista celor mai cautati teroristi din lume, numele ei fiind legat de organizatia terorista Al Qaeda.

Samantha Lewthwaite, vaduva lui Germaine Lindsay, unul din autorii atentatului terorist din Londra, in 2005, care a murit ucigand 26 de oameni, antreneaza o grupare de femei kamikaze, gata sa participle la atentate sinucigase cu bombe.

Anul trecut, un grup de fanatici din reteaua terorista Al Shabaab, ce are legaturi stranse cu Al Qaeda, au sustinut ca “Vaduva Alba”, asa cum este poreclita Samantha, antreneaza femeile sinucigase aproape de granita cu Somalia. Potrivit unor zvonuri Samantha Lewthwaite, care s-a nascut in Buckinghamshire si al carei tata a activat in fortele armate britanice, ar fi pregatit mai multe atentate teroriste cu bomba.

Pe un site al tineretului musulman, in urma cu un an, a fost postat un mesaj, alaturi de fotografia teroristei: "Noi o numim Dada Mzungu – teroarea necredinciosilor. A venit in Kenya sa-i elimine pe necredinciosi. Necredinciosii au vanat-o, dar inca nu au gasit-o. Conduce o legiune de femei razboinice si comanda operatiuni impotriva necredinciosilor. Acum, orice sora musulmana vrea sa fie ca Dada Mzungu."