Aproape 300 de milioane de crestini ortodoxi au celebrat noaptea trecuta Invierea Domnului. Intr-un mod mai putin obisnuit au sarbatorit grecii. O multime de rachete artizanale au luminat cerul deasupra insulei Chios, iar la Atena, Invierea Domnului a fost marcata cu cocktailuri Molotov.
Doua biserici aflate la 400 de metri una de cealalta s-au bombardat reciproc cu sute de rachete artizanale. Este o traditie respectata an de an de catre grecii de pe insula Chios cu ocazia Invierii lui Hristos. La inceput se foloseau tunuri mici, dar turcii se temeau sa nu fie folosite impotriva lor, asa ca i-au pus pe localnici sa treaca la rachete. Bombardamentul este nu doar o traditie, ci si un concurs: echipa care loveste de cele mai multe ori clopotnita bisericii rivale, castiga.
O alta traditie nonconformista, dar si periculoasa, o au localnicii dintr-un cartier de la Atena. La miezul noptii, acestia arunca sticle incendiare si petarde pe strada din fata bisericii. Asa ca in acea zona a capitalei, foarte linistita in conditii normale, cantecele religioase si bataile de clopot se imbina perfect cu exploziile petardelor.
La Moscova, Invierea lui Hristos a fost anuntata de clopotul urias al Catedralei Hristos Mantuitorul, cel mai inalt lacas de cult ortodox din lume.
Slujba a fost oficiata de Patriarhul Kiril, imbracat ca si ceilalti preoti in rosu. Vestimentatia s-a asortat cu cravatele de aceeasi culoare a presedintelui Vladimir Putin si a premierului Medvedev, care au fost si ei prezenti la slujba. Hristos a inviat si-au spus astazi si romanii care au umplut bisericile si manastirile din intreaga tara. Asa cum se intampla in fiecare an, Catedrala Patriarhala de Bucuresti a fost plina de oameni veniti sa-l asculte pe Preafericitul Daniel.

