Apararea europeana nu are mijloace pentru o autonomie strategica, crede Alain Frachon, editorialist Le Monde. El noteaza ca, de la inceputul razboiului din Ucraina, Washingtonul este in mod sistematic cel care da tonul, citeaza hotnews.ro.
Cand se vor intalni cu Statele Unite pentru summitul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord de la Vilnius, Lituania, in perioada 11-12 iulie, aliatii europeni se vor afla intr-o pozitie de vasali - mai dominati ca niciodata de americani. Intre cei doi piloni ai Aliantei Atlantice, decalajul de putere se mareste. In detrimentul europenilor si in toate domeniile.
Cel putin aceasta este concluzia unui studiu comparativ realizat de doi cercetatori de la Consiliul European pentru Relatii Externe (ECFR): „Arta vasalizarii” (aprilie 2023).
Jana Puglierin si Jeremy Shapiro au intocmit un inventar. Razboiul din Ucraina a scos la iveala o situatie din ce in ce mai dezechilibrata intre cele doua blocuri ale Aliantei Atlantice.
Chestiunea depaseste simpla chestiune a contributiei la bugetul NATO. Cei Douazeci si sapte canalizeaza un ajutor civil si militar semnificativ, aduc asistenta multipla Kievului, primesc refugiati, sanctioneaza Moscova si, in special, au luat decizia, pe cat de strategica, pe atat de radicala, a unui embargo asupra importurilor de gaze si petrol din Rusia.
Sprijinul lor politic este puternic, liderii europeni se duc adesea la Kiev pentru a-si arata sustinerea. In cele din urma, europenii au decis sa faca din relatia astfel dezvoltata cu Ucraina una pe termen lung, tara fiind acum candidata la aderare.
Dar, pana astazi, in toata aceasta tragedie, Statele Unite au dat tonul. Americanii au fost primii care au anuntat ca Vladimir Putin va intra in razboi. Ei au stabilit, la fiecare etapa, nivelul de armament care ar putea fi livrat Ucrainei. Ei trimit pe campul de lupta, in timp real, informatiile de care au nevoie aparatorii ucraineni. Criza se deruleaza la fel ca in timpul Razboiului Rece: este gestionata, in linii mari, de americani.
Pentru ca europenii inca nu au dezvoltat instrumentele pentru un inceput de autonomie strategica?
Mai putina bogatie
Autorii Puglierin si Shapiro isi amintesc de psihodrama cauzata de decizia Berlinului de a livra tancuri Leopard 2 la Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz nu a vrut „sa mearga singur”, asadar nu a trimis Leopard 2 pe frontul ucrainean pana cand nu au fost insotite de tancurile americane.
Puglierin si Shapiro se intreaba: De ce a fost nevoie de unda verde a Washingtonului? De ce a avut nevoie cea mai mare economie a Europei sa incheie o polita de asigurare in Statele Unite? De ce, intr-o criza pe teritoriul european, cea mai mare asistenta militara pentru Kiev a trebuit sa vina de la Washington?
Pentru ca pilonul european al NATO, pe scurt apararea europeana, nu are mijloacele pentru o autonomie strategica.
Aceasta situatie duce la sau perpetueaza, spune studiul ECFR, o „vasalizare” a Europei, care are multe cauze. Prima este una economica. In ultimii ani, economia europeana, masurata prin produsul sau intern brut (PIB), a creat mai putina bogatie decat vecinul sau de peste Atlantic.
In 2008, economia UE o depasea pe cea a Statelor Unite: 16.000 de miliarde de dolari fata de mai putin de 15.000 de miliarde peste Atlantic. In 2022, PIB-ul american s-a ridicat la 25.000 de miliarde de dolari, iar cel al UE si al Regatului Unit la un loc la doar 19.800 de miliarde...
Ca moneda de rezerva si in tranzactiile din comertul international, euro scade fata de dolar. In comparatie bugetul de aparare al Statelor Unite, cel european – adica cei douazeci si sapte la un loc, plus cel al Londrei – pierde teren. Din 2008 pana in 2021, America a crescut cheltuielile anuale pentru aparare de la 685 de miliarde de dolari la 801 de miliarde de dolari; in aceeasi perioada, cele din UE plus Regatul Unit au crescut de la 303 la 325 de miliarde.
„Tentatia raftului”
O concluzie? Europa a ramas in urma in toate domeniile puterii strategice (economie, tehnologie, aparare). Aceasta situatie exista inca din 1945. Insa largirea decalajului contravine dorintei declarate pentru o mai mare autonomie strategica europeana.
In implementarea de politici comune – cele care ar consolida pilonul european al Aliantei – cei Douazeci si sapte se confrunta cu dificultatile inerente structurii Uniunii. Obstacolele sunt deosebit de mari in zona apararii. In cadrul UE, sensibilitatile strategice sunt diferite.
Proiectele comune de armament necesita timp: echilibrarea cu industriile nationale de aparare; procese complicate de luare a deciziilor. Este frecventa „tentatia raftului”: in caz de urgenta, se trece la aprovizionarerea - mai rapida si uneori mai ieftina - din afara UE, in special din Statele Unite. Dovada: disputele actuale cu privire la proiectele europene de aparare aeriana.
Washingtonul joaca un joc complicat. Trambiteaza in mod regulat dorinta de a vedea pilonul european al Aliantei castigand mai multa putere, dar industria americana de aparare este mai prezenta ca niciodata in Europa, concurand cu rarele proiecte comune ale europenilor.
Maine, cand razboiul se va termina in Ucraina, America va reveni la prioritatile sale strategice: Asia. Acest lucru face ca lupta - dificila - pentru o mai mare autonomie strategica a Batranului Continent sa fie cu atat mai importanta.