Vladimir Putin a vorbit despre invazia din Ucraina intr-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 1, primul sau interviu de cand a decis sa atace tara vecina. Filmat intr-un birou al presedintelui, la Soci, interviul este difuzat in mai multe parti, inclusiv pe site-ul administratiei prezidentiale ruse. Acolo e postata prima intrebare, una legata de potentiala criza alimentara, despre care Putin a vorbit 8 minute.

La inceputul interviului, presedintele rus este intrebat despre intalnirea recenta cu liderul Uniunii Africane, care a atras atentia asupra lipsei de cereale din cauza invaziei.

„Se poate simti ca multe tari sunt extrem de ingrijorate, nu atat de criza alimentara, le este frica de foamete pe scara larga, pentru ca preturile alimentelor la nivel mondial cresc vertiginos, preturile petrolului si gazelor sunt in crestere vertiginoasa. Toate acestea sunt lucruri interconectate. Occidentul, desigur, ne invinovateste si pe noi pentru asta. In realitate, care este situatia in acest moment, cum se dezvolta? Si ce se va intampla in continuare cu pietele alimentare si energetice?”, a spus Pavel Zarubin, realizatorul interviului cu Putin.

Raspunsul lui Putin nu a fost unul scurt. Din contra, potrivit inregistrarii de pe site-ul Kremlinului, el a vorbit despre acest subiect 8 minute, din cele aproape 15 ale filmarii.

„Da, desigur, vedem acum incercari de a transfera responsabilitatea pentru ceea ce se intampla pe piata mondiala alimentara asupra Rusiei. Trebuie sa spun ca aceasta este o incercare, asa cum spun oamenii nostri, de a trece aceste probleme de la un cap bolnav la unul sanatos. De ce?”, incepe presedintele rus. 

El sustine apoi ca „situatia nefavorabila de pe piata mondiala nu a inceput sa se contureze ieri si nici macar din momentul in care Rusia a lansat o operatiune militara speciala in Ucraina”. 

„A inceput sa prinda contur inca din februarie 2020 in procesul de combatere a consecintelor pandemiei de coronavirus. (…) Autoritatile financiare nu au gasit nimic mai bun decat sa urmeze calea injectarii de sume mari de bani pentru a sprijini populatia, pentru a sprijini intreprinderile individuale si sectoarele economiei”, spune Putin, care apoi continua raspunsul cu critici la adresa economiei Statelor Unite si comparatii cu deciziile luate de el care, spune presedintele rus, nu au crescut inflatia in tara. In realitate, inflatia din Rusia a atins un nivel record, dupa ce Rusia a atacat Ucraina.  

Putin acuza apoi si liderii europeni ca nu „au dat curs solicitarilor noastre urgente”, ceea ce a dus la agravarea situatiei. 

„Printre altele, europenii nu au dat curs solicitarilor noastre urgente de a mentine contracte pe termen lung de furnizare a aceluiasi gaz natural catre tarile europene si au inceput si sa le ascunda. (…) Dar am avertizat despre asta, si asta nu are nicio legatura cu vreo operatiune militara rusa in Donbas, nu are nicio legatura cu asta. (…) Cand a inceput operatiunea noastra, partenerii europeni, americani, asa-zisi, au inceput sa faca pasi care au agravat situatia din acest sector: atat in ​​sectorul alimentar, cat si in cel al ingrasamintelor.”, a spus Putin.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: