Muzeele din Paris au fost inchise dupa ce apele Senei au depasit 6 metri. Turistii n-au fost descurajati insa. Inundatiile in sine au devenit cea mai noua atractie din capitala franceza.

Pe de alta parte, premierul Manuel Valls a actualizat bilantul in urma inundatiilor, pentru restul tarii - 4 morti si 24 de raniti.

Turnul Eiffel, aproape cu "picioarele in apa". Iata o "vedere" pe care au cautat-o parizienii si turistii in noaptea de vineri spre sambata, cand apele Senei s-au inaltat pana la nivelul maxim - 6 metri si 10 centimetri.

Femei: "Suntem foarte norocoase... Am auzit ca o data la 100 de ani poti vedea asemenea inundatii."

Paris inundatii

Pana la urma, nu a fost o viitura istorica, la fel ca in 1910. Totusi, Sena nu s-a mai umflat atat de mult in ultimii 30 de ani. Zeci de oameni s-au grabit sa faca poze cu noua... "atractie turistica". Printre ei, Alexander, din Viena.

Alexander: "Este prima oara cand venim la Paris. Si iata ca acum avem... Sa spunem ca in ultimii 30 de ani inundatiile nu au reprezentat o atractie turistica, aici la Paris. Desigur, e un necaz pentru parizieni, dar pot sa spun ca asemenea imagini sunt interesante."

Muzee faimoase - Luvru si Orsay - au fost inchise, de teama revarsarii apelor.. Aceasta doamna din Olanda nu se plange insa ca si-a ratat vacanta.

Turista: "Este impresionant, foarte impresionant. Poti vedea aceste imagini la televizor, dar nu e ca atunci cand le vezi la fata locului."

Paris inundatii

"E surprinzator ca oamenii vin special sa vada inundatiile. Noi am avut de multe ori inundatii acasa, la Aberdeen. Da, si orasul Aberdeen a fost inundat destul de rau.

Nivelul fluviului a inceput sa scada lent, dupa ce a facut insa pagube serioase. Mai multe parcari subterane din Paris, cluburi de noapte si restaurante, situate pe malurile Senei, au fost inundate. De asemenea, apa a intrat in unele locuinte.