Traficanti de materii radioactive din Moldova au incercat sa vanda uraniu gruparii teroriste Statul Islamic. Asta reiese dintr-o ancheta realizata de agentia Associated Press. Jurnalistii straini au pornit de la patru cazuri dejucate in cinci ani. Investigatia realizata de Associated Press arata ca operatiunile prezentate de politie ca fiind un adevarat succes au fost umbrite de neajunsuri. Persoanele retinute erau niste pioni si nu capii gruparii. Totodata, cantatile de uraniu confiscate au fost foarte mici, iar partidele serioase, cu care se puteau fabrica bombe, au ramas in maini criminale.

19 februarie 2015. In fata unui local de lux din centrul capitalei, politia, impreuna cu agentii FBI si procurori au retinut 2 barbati. Retinerea a fost una misterioasa, iar pentru presa de la Chisinau, oamenii legii nu au vrut sa spuna mai mult decat atat. Cei de la Asociated Press, insa au aflat ca suspectii au incercat sa vanda in schimbul a 2.5 milioane de euro unui politist sub acoperire, o fiola de Cesiu 137  -o cantitate de material radioactiv suficienta cat sa distruga cateva cartiere. Aceasta a fost  una dintre cele 4 tentative de vanzare de materiale nucleare catre extremistii din Orientul Mijlociu impiedicate de autoritatile moldovene in ultimii 5 ani. Traficantii au fost decospirati cu ajutorul unui politist sub acoperire, care s-a dat drept reprezentant  al gruparii Statul Islamic.

Constantin MALIC, EX-SEF DIRECTIE, INI: “Valentin a întrebat din start: “Pe cine reprezinţi?”. Agentul nostru i-a spus: “Sunt oameni serioşi, din Statul Islamic.”

 
Constantin Malic este un fost politist de 27 de ani pe care Associated Press il prezinta drept personaj cheie in toata aceasta poveste. El a ajuns sa investigheze toate cele 4  cazuri de contrabanda cu uraniu aproape intamplator – in timp ce se ocupa de un alt dosar legat de falsificarea banilor. Astfel, dupa ce in 2010, politia moldoveneasca a dejucat o prima tentativa de contrabanda cu uraniu, care ar proveni din Federatia Rusa, de la persoane apropiate serviciilor secrete, cateva luni mai tarziu a urmat a doua. Atunci, un barbat si o femeie au fost retinuti in centrul capitalei in timp ce incercau sa vanda substante radioactive unui politist sub acoperire. 

Potrivit jurnalistilor straini, atunci in loc sa fie retinut capul gruparii, au fost prinsi 2 intermediari, personajele importante din aceasta schema reusind sa fuga. 

Mai mult, Constantin Malic le-a spus ziaristilor straini ca traficantii le-au promis presupusilor cumparatori cantitati impunatoare de uraniu imbogatit, suficiente cat sa faca o bomba atomica. Doar ca politia s-ar cam fi grabit si a retinut suspectii prea repede, iar Malic spune ca au facut-o pentru un plus de imagine.


Constantin MALIC, SEF DIRECTIE INI: “El a spus de nenumarate ori ca aceste substanţe trebuie sa aiba cumparator din Statul Islamic, pentru o bomba murdara. Ei vor fi cei mai interesaţi sa cumpere şi Statul american trebuie anihilat.”


Mai mult, jurnalistii de la Asociated Press au scos la iveala ca in toate aceste cazuri, retinerile au fost facute dupa tranzactii cu cantitati mici de substante, cantitatile mari ramanand in mainile traficantilor. Chiar si asa, cei care au ajuns pe mana oamenilor legii au scapat cu pedepse neinsemnate. Faptul ca nu au fost prinsi adevaratii capi o confirma in reportaj si seful adjunct al Inspectoratului General al Politiei, Gheorghe Cavcaliuc.


Gheorghe CAVCALIUC, SEF INTERIMAR IGP: “Pâna când nu prindem capul gruparii şi nu aflam sursa, nu putem spune ca pericol nu mai exista.”


Ministrul de Interne a declarat astazi ca nu stie prea multe despre cele mai recente retineri. 

Am incercat sa-l gasim astazi pe Constantin Malic. Inspectoratul National de Investigatii ne-a comunicat ca acesta nu mai activeaza acolo. Jurnalistii straini scriu insa ca el ar fi plecat de la MAI, dupa ce Directia pe care o conducea s-ar fi desfiintat in urma unui conflict intern.

------------------------

In ultimii ani politistii moldoveni au deconspirat mai multi traficanti care incercau sa vanda materiale radiocative cumparatorilor din Orientul Mijlociu. Persoanele arestate au primit condamnari minime pentru afaceri care puteau duce la crearea de bombe nucleare de catre teroristi. Potrivit unui fost investigator, politia moldoveneasca ar fi actionat inainte de timp, motiv din care cantitati mari de uraniu ar fi ramas in mainile criminalilor, noteaza Associated Press.

In 2009 poltistii moldoveni nu cunosteau mai nimic despre piata neagra a materialelor radioactive. Constantin Malic, ofiterul care a investigat cateva cazuri, s-a intalnit cu ofiterii FBI avand in mana o bucata de cilindru de urnanium pe care o tinea intr-un pachet de chibrituri. Americanilor nu le-a venit sa creada. Guvernul lor a decis sa inceapa sa antreneze politistii moldoveni pentru a fi pregatiti sa se infiltreze in piata neagra a materialelor radioactive.


Au fost descoperite cel putin patru incercari in ultmii cinci ani in care retele criminale cu suspectate legaturi rusesti au vrut sa vanda materiale radiocative prin Moldova. Una dintre investigatii arata o incercare concreta de a vinde uranium imbogatit si planuri tehnice de fabricare a unei bombe unui cumparator real din Occidentul Mijlociu. Este primul caz cunoscut de acest gen.



In 2010 doua persoane au fost arestate intr-unul din aceste cazuri. O investigatie facuta de agentia de presa Associated Press arata ca in spatele unei afaceri cu uranium imbogatit este Alexandr Agheenko, un barbat cu cetatenie rusa si ucraineana, care in acel moment se afla in Transnistria. El a trimis un politist transnistrian si pe sotia sa faca ii vanda unui polititst sub acoperire, ajutat de intermediarul Teodor Chetrus, 10 grame de uranium pentru 320 miii de euro. Chetrus si sotia lui Agheenco au fost arestati. Femeia a primit doar trei ani de detentie, iar Chetrus: cinci ani. Cu toate acestea a fost eliberat dupa doar trei ani. Nici politistul transnistrian si nici Alexandr Agheenko, capul afacerii, nu sunt de gasit. Se presupune ca ei s-ar ascunde in Rusia, desi sunt sub urmarire internationala. 


Problema pe care o ridica Malic este faptul ca politia a actionat mult prea repede. Peste doar o saptamana Chetrus urma sa obtina un kilogram de urnaium, in valoare de 32 milioane de euro. S-a discutat si despre o cantitate de 10 kilograme, a cincea parte din ce a fost folosit in bomba de la Hiroshima.


Malic: “Ce au facut ei a fost pur si simpul sa creeze un spectacol pentru media. S-a pierdut o sansa enorma de face lumea mai sigura.”

Criminalii au o strategie bine pusa la punct: in majoritatea cazurilor aresturile sunt facute in schimburi de cantitati mici. Asta inseamna ca daca traficantii au acces la materialul pe care incearca sa-l vanda, urnaiumul ramane in maini criminale si dupa aresturi.

Ce il mai ingrijoreaza pe Malic este faptul ca acesti traficanti reapar in rolurile in care au fost prinsi inainte de a ajunge la puscarie. Si cei din alte cazuri, care nu au fost facute publice, au primit primesc pedepse minime si s-ar fi intors in retele de traficanti.

Sursa: Associated Press.