Presedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesj cu ocazia implinirii unui an de la declansarea invaziei Rusiei in Ucraina. Seful statului aminteste de ajutorul pe care romanii l-au acordat refugiatilor ucraineni si spune ca Romania va continua sa sprijine Ucraina „atat timp cat va fi nevoie”, transmite digi24.ro. 

„In dimineata zilei de 24 februarie 2022, acum exact un an, am vazut cum prezentul si viitorul nostru se pot schimba intr-o clipa. O natiune independenta, un stat vecin noua – Ucraina - a fost atacat cu cruzime, fara nicio justificare, de catre Rusia. Oameni nevinovati si-au pierdut viata, i-au pierdut pe cei dragi, si-au pierdut casele, le-au fost distruse scolile si spitalele si au fost nevoiti sa fuga din calea razboiului pentru a se salva pe ei si viata copiilor lor. 

In tot acest timp insa, poporul ucrainean a impresionat o lume intreaga prin curajul, forta si hotararea aratate in apararea tarii si a libertatii, respingand agresiunea fortelor inamice ruse. 

Aparandu-si tara si libertatea, poporul ucrainean protejeaza valorile si libertatea noastra, protejeaza securitatea noastra, a romanilor si a intregii Europe. Lupta poporului ucrainean este si lupta noastra! 

Inca din prima zi, Romania a fost alaturi de poporul ucrainean, iar romanii au aratat intregii lumi ce inseamna sa oferi sprijin si sa iti deschizi usa casei pentru femeile si copiii care si-au pierdut caminul, sa ii ajuti cu inima deschisa pe toti cei care fug din cauza ororilor razboiului. 

Ne-am mobilizat cu totii, cetateni si autoritati, sa raspundem rapid si sa sprijinim Ucraina in marea sa provocare. Va multumesc tuturor pentru solidaritatea voastra, pentru empatia aratata. Ati demonstrat ca romanii sunt vecini si parteneri pe care te poti baza. 

Vom continua sa ajutam Ucraina si poporul ucrainean atat timp cat va fi nevoie. Este angajamentul ferm al Romaniei. 

Razboiul ne-a mai invatat o lectie, cea a solidaritatii si unitatii. Impreuna am aratat ca suntem puternici si ne opunem agresiunii ruse. Aceasta batalie trebuie sa fie castigata de Ucraina, iar Rusia trebuie sa raspunda pentru crimele comise si pentru vietile distruse. 

Dragi ucraineni, nu sunteti singuri! Aveti in Romania un prieten de nadejde, care va sprijina in aceasta lupta nedreapta! 

Este responsabilitatea noastra, a tuturor, sa contribuim la victorie si la construirea unui viitor mai bun, in pace! Romania este si va fi alaturi de Ucraina!”, a transmis pesedintele Klaus Iohannis in mesajul sau, transcris de Administratia Prezidentiala.

Pe 24 februarie 2022, Federatia Rusa a invatat Ucraina, dupa cateva luni in care a masat peste 150.000 de soldati si echipamente militare in apropiere de granitele Ucrainei, pe care a inconjurat-o din trei parti.

Invazia a inceput in dimineata zilei de 24 februarie 2022, cand presedintele rus Vladimir Putin a anuntat o „operatiune militara speciala” care urmareste „demilitarizarea” si „denazificarea” Ucrainei. Cateva minute mai tarziu, au fost lansate lovituri rusesti si o invazie terestra de amploare pe intreg teritoriul Ucraine. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.