Presedintele roman Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca o unire cu Republica Moldova este posibila, dar nu in viitorul apropiat.

"O unire cu Basarabia este posibila, dar în acelaşi timp nu cred ca este posibila în viitorul apropiat", a spus şeful statului, la dezbaterea "Politica: De la teorie la practica", organizata la BCU, noteaza Agerpres.ro.

El a subliniat ca trebuie îndeplinite trei condiţii pentru realizarea unirii cu Republica Moldova.

"Sa-şi doreasca românii, sa-şi doreasca oamenii din Moldova aşa ceva, nici România, nici Republica Moldova nu trebuie sa mai aiba dispute pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicţie internaţionala", a aratat Iohannis.

Şeful statului a precizat ca daca aceste condiţii sunt îndeplinite "este foarte posibil ca un astfel de proces sa înceapa şi sa fie urmat de succes".

"Fara condiţiile minimale, ramâne un deziderat frumos şi nu un proiect politic", a completat Iohannis.

El a susţinut ca mişcarile unioniste au îndepartat moldovenii de România.

"Au fost nenumarate mişcari, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat ca vor sa ajute unificarea, dar în realitate vedem acum, la alegeri, ca multe din ele şi multe acţiuni nu au facut decât sa îndeparteze moldovenii de România, nu au facut decât sa-i enerveze pe moldoveni. Aici trebuie sa vedem şi partea economica, a spus-o un politician moldovean într-o discuţie pe care am avut-o, datorita politicii de asociere cu UE şi situaţiei economice se întâmpla ca mulţi moldoveni care au lucrat în zona Rusiei sa ajunga acasa devenind şomeri. Ei ajung acasa şi aşteapta sa gaseasca un loc de munca, sa gaseasca oportunitaţi, or noi aici am contribuit foarte, foarte puţin", a adaugat şeful statului.

El a amintit ca România şi Republica Moldova au o relaţie foarte speciala, însa a precizat ca de foarte multe ori ţara noastra a ajutat persoane.

"Am analizat împreuna cu cei care se pricep ce s-a întâmplat în relaţia dintre România şi Moldova din '90 încoace, ce s-a facut bine, ce s-a facut rau. Am ajuns la concluzia ca intervenţia noastra în Moldova a fost cel puţin ineficienta, ca sa nu folosesc alte cuvinte, ca iar sar unii politicieni în sus ca nu le apreciez munca. (...) De foarte multe ori, în loc sa ajutam Moldova, instituţiile, partidele, am ajutat persoane din Moldova, iar acele persoane câteodata au avut rezultate bune, dar uneori au dus anumite proiecte politice în derizoriu. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa schimbam lucrurile. Este greşit sa ajutam anumite persoane şi este important sa ajutam organizaţii, instituţii. Nu face sens sa ajutam o anumita persoana sau un grup pentru a obţine ceva ce poate pentru moldoveni nu e relevant, dar pentru noi e", a afirmat Iohannis.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stanescu, editor online: Ada Vîlceanu)