Armata iraniana a avertizat sambata Statele Unite ca cel mai mic atac asupra teritoriului sau ar avea consecinte devastatoare pentru interesele americane din regiune, informeaza AFP.

“Un singur glont tras in directia Iranului ar da foc intereselor Americii si ale aliatilor sai” in regiune, a declarat generalul de brigada Abolfazl Shekarchi, purtator de cuvant al Statului Major al fortelor armate iraniene, intr-un interviu pentru agentia de presa Tasnim.

“Astazi, situatia regionala este in avantajul Iranului”, a adaugat ofiterul.

″Insa daca inamicul - si in special SUA si aliatii sai din regiune - va face eroarea de a trage vreun glont spre praful de pusca pe care se afla America, atunci interesele sale vor lua foc”, a atentionat el.

“America, interesele sale si cele ale aliatilor sai vor fi mistuite de acest foc”, a mai spus generalul Shekarchi, pentru care “scopul inamicului’, in special al Israelului, “este de a dezarma Iranul”.

Presedintele american Donald Trump a afirmat vineri ca a anulat in ultimul moment atacuri asupra Iranului pentru a evita producerea de pierderi de vieti omenesti, mentinandu-si in acelasi timp amenintarile cu represalii impotriva Teheranului, care doborase cu o zi in urma o drona americana.