Irlandezii se vor pronunta in noiembrie prin referendum asupra retragerii din Constitutie a unor articole considerate depasite cu privire la rolul social al femeilor in societate, a anuntat guvernul de la Dublin miercuri, de Ziua Internationala a Femeii, relateaza Reuters si Agerpres, scrie hotnews.ro.

Articolul 41.2 al Constitutiei irlandeze din anul 1937, intr-o perioada cand Irlanda se afla sub influenta unei ramuri foarte puritane a Bisericii catolice, mentioneaza ca „o femeie, prin viata sa casnica, aduce Statului un sprijin fara de care binele comun nu ar putea fi obtinut”.

Potrivit aceluiasi text constitutional, „mamele nu ar trebui sa fie constranse de nevoile economice sa munceasca in detrimentul treburilor casnice”.

„Pentru prea mult timp, femeile si fetele si-au asumat o parte disproportionata din responsabilitatile familiale, au facut obiectul discriminarilor acasa si la locul de munca, au fost reduse la starea de obiect ori au trait cu frica violentelor domestice sau sexiste”, a sustinut intr-un comunicat premierul irlandez Leo Varadkar.

O lege fundamentala pentru „egalitatea sexelor”  

Modificarea Constitutiei va permite „stabilirea prin lege a egalitatii sexelor” si suprimarea referirii depasite la „femeile casnice”, a adaugat acesta.

Guvernul sau si-a propus sa stabileasca pana in iunie intrebarile concrete la care irlandezii vor fi chemati sa raspunda la referendum.

Intr-o serie de recomandari formulate anul trecut, parlamentul de la Dublin a cerut inscrierea in Constitutie a unor referiri explicite la egalitatea de gen.

Considerata mult timp o tara foarte conservatoare, Irlanda a adoptat in ultimii ani prin referendumuri legislatii pentru liberalizarea avortului si casatoriei intre persoanele de acelasi sex.