Israelienii sunt cu un pas mai aproape de a descoperi leacul pentru coronavirus. Sase pacienti in starea critica au fost supusi unui tratament revolutionar si toti au supravietuit.
Potrivit The Jerusalem Post, cei sase pacienti nu doar ca au supravietuit tratamentului, dar starea lor de sanatate s-a si imbunatatit considerabil.
Cele sase persoane se aflau in stare critica, cu o rata extrem de ridicata de mortalitate in momentul in care au inceput tratamentul. Acest tratament are la baza terapie cu celule si placenta. Toti cei supusi medicatiei experimentale au supravietuit si au aratat si o imbunatatire vizibila a starii generale de sanatate, potrivit datelor preliminare.
Pacientii au fost tratati in diferite centre medicale din Israel si toti sufereau de probleme respiratorii acute. Patru dintre cei sase aveau si alte probleme de sanatate, precum probleme cardiovasculare sau renale.
Conform oficialilor din Israel, compania producatoare a medicamentului a demarat deja discutiile cu autoritatile din Statele Unite si Europa pentru a "defini strategia clinica pentru COVID-19".


