Israelul a declarat că a lansat sâmbătă un atac preventiv împotriva Iranului, împingând Orientul Mijlociu într-o nouă confruntare militară și diminuând și mai mult speranțele pentru o soluție diplomatică la disputa nucleară de lungă durată dintre Teheran și Occident, scrie hotnews.ro
„Statul Israel a lansat un atac preventiv împotriva Iranului pentru a elimina amenințările la adresa Statului Israel”, a declarat ministrul apărării Israel Katz.
Explozii au fost auzite sâmbătă la Teheran, potrivit presei iraniene și imagini arată cel puțin un nor de fum negru la locul unei lovituri.
Potrivit agenției de știri Isna relatează, unul dintre norii de fum este deasupra districtului Pasteur, unde se află reședința liderului suprem și palatul prezidențial din centrul Teheranului.
Atacul, care vine după ce Israelul și Iranul s-au angajat într-un război aerian de 12 zile în iunie, urmează avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice.
Statele Unite și Iranul reluaseră negocierile în februarie, în încercarea de a rezolva disputa care durează de zeci de ani prin mijloace diplomatice și de a evita amenințarea unei confruntări militare care ar putea destabiliza regiunea.
Israelul a insistat însă că orice acord al Statelor Unite cu Iranul trebuie să includă dezmembrarea infrastructurii nucleare a Teheranului, nu doar oprirea procesului de îmbogățire a uraniului, și a făcut presiuni asupra Washingtonului pentru a include în discuții restricții privind programul de rachete al Iranului.
Iranul a declarat că este pregătit să discute restricțiile asupra programului său nuclear în schimbul ridicării sancțiunilor, dar a exclus legarea acestei chestiuni de rachete.
Teheranul a mai declarat că se va apăra împotriva oricărui atac și a amenințat țările vecine care găzduiesc trupe americane că va riposta împotriva bazelor americane dacă Washingtonul va ataca Iranul.
În iunie anul trecut, Statele Unite s-au alăturat campanii militare israeliene împotriva instalațiilor nucleare iraniene, în cea mai directă acțiune militară americană împotriva Republicii Islamice.
Teheranul a ripostat lansând rachete către baza aeriană americană Al Udeid din Qatar, cea mai mare din Orientul Mijlociu.
Puterile occidentale au avertizat că proiectul Iranului privind rachetele balistice amenință stabilitatea regională și ar putea duce la livrarea de arme nucleare, dacă ar fi dezvoltat. Teheranul neagă că ar urmări obținerea de bombe atomice.

