Israelul și aliații americani au continuat să bombardeze Teheranul, iar în a șasea zi de război, marina militară iraniană a fost vizată. Un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană. La bord erau în jur de 180 de oameni, însă doar 30 au scăpat. Pe de altă parte, potrivit unei agenții de știri iraniene, Teheranul ia în calcul să lovească situl nuclear de la Dimona, din sudul Israelului.    

Loviturile aeriene lansate de Israel și Statele Unite vizează sistemul de securitate internă iranian. Aseară a fost lovit un vast complex militar din estul Teheranului, unde se află și sediul central al Corpului Gărzilor Revoluționare.  

Effie DEFRIN, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL ARMATEI ISRAELIENE: „Complexul este format din numeroase sedii, folosite de reprezentanții regimului pentru a coordona campania împotriva Israelului, dar și pentru a reprima revoltele cetățenilor iranieni.”

Sunt bombardate secții de poliție și centre ale milițiilor Basij, folosite pentru menținerea ordinii interne și controlul protestelor.

Armata israeliană a lovit, noaptea trecută, Beirutul și alte localități din Liban și a difuzat imagini cu soldați israelieni care operează pe teritoriul libanez în apropierea graniței cu Israelul.

Pe de altă parte, Pentagonul a confirmat ieri că un submarin american a lovit și a scufundat o navă strategică iraniană în largul coastelor Sri Lanka.

140 de membri ai echipajului erau dați dispăruți, iar oficialii din Sri Lanka spun că cel puțin 80 de marinari iranieni au murit.

Pete HEGSETH, SECRETARUL APĂRĂRII AL SUA: „Un submarin american a scufundat un vas inamic, care credea că este în siguranță în apele internaționale. Însă a fost scufundat de o torpilă.”

Teheranul a recunoscut pierderea fregatei Dena și a amenințat Statele Unite că vor regreta. În timp ce Israelul a lovit zeci de ținte militare din Teheran și Beirut, inclusiv cartiere generale de securitate, secretarul american al apărării a vrut să transmită imaginea unei puteri copleșitoare.

Pete HEGSETH, SECRETARUL APĂRĂRII AL SUA: „Cele două cele mai puternice forțe aeriene din lume vor avea control total asupra cerului iranian. Liderii iranieni se vor uita în sus și vor vedea doar puterea aeriană americană și israeliană în fiecare minut al fiecărei zile, până când noi vom decide că s-a terminat. Așa cum președintele Trump a spus, vor urma valuri de atacuri mai multe și mai mari.”

Iranul și-a continuat represaliile, dar la o scară mult redusă. Armata americană a informat că numărul rachetelor balistice lansate din Iran a scăzut cu 86% față de ziua de sâmbătă, în timp ce numărul dronelor a scăzut cu 73%. Acesta este motivul pentru care autoritățile israeliene au anunțat că vor relaxa de astăzi restricțiile privind activitățile zilnice.