In Israel au intrat din nou in vigoare, miercuri, restrictii dure impotriva coronavirusului, dupa ce tara a inregistrat cel mai mare numar de imbolnaviri din luna ianuarie, in ciuda faptului ca este una dintre cele mai vaccinate tari din lume. Contagiozitatea variantei Delta, dominanta la nivel global, alimenteaza noul val Covid din Israel. 

Autoritatile israeliene au restabilit obligativitatea de a prezenta un certificat de vaccinare sau un test PCR negativ pentru a intra in restaurante, hoteluri, muzee si biblioteci si pentru a asista la evenimente culturale si sportive. Cerinta este valabila pentru toate persoanele cu varsta de peste 3 ani. Copiii cu varsta de pana la 12 ani pot fi testati gratuit.

Masura se aplica si in cazul lacasurilor de cult care primesc peste 50 de credinciosi, au precizat autoritatile israeliene. In centrele comerciale si in magazinele cu o suprafata de vanzare mai mare de 100 de metri patrati, este permis un singur client la 7 metri patrati.

Participarea la anumite evenimente publice este limitata la maxim 400 de persoane in sali si 500 afara. La evenimentele private limita este de la 50 de persoane in interior si 100 in exterior. La reuniuni in masa fara scaune in interior pot participa pana la 1.000 de persoane, iar in exterior pana la 5.000 de persoane, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Israelul a reintrodus din iulie unele masuri care fusesera ridicate in iunie, cum ar fi obligatia de a purta masca in locurile publice inchise si in birouri, pe fondul cresterii numarului de bolnavi. Marti, peste 8.700 de cazuri noi au fost raportate de autoritatile sanitare, cel mai mare numar din ianuarie. In iunie, erau inregistrate doar cateva cazuri pe zi.

Israelul a fost una dintre primele tari care a lansat o campanie masiva de vaccinare la jumatatea lunii decembrie, datorita unui acord cu Pfizer, care a livrat rapid milioane de doze in schimbul unor date privind efectul si eficacitatea vaccinului asupra populatiei sale.

Aceasta campanie a dus la o scadere semnificativa a numarului de cazuri, dar in ultimele saptamani numarul de imbolnaviri a crescut din nou, odata cu raspandirea variantei Delta in randul adultilor nevaccinati, dar si in randul persoanelor vaccinate cu mai mult de sase luni in urma.

Saptamana trecuta, Israelul a inceput campania de vaccinare cu a treia doza de vaccin la persoanele cu varsta de peste 50 de ani, in ciuda apelului Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru un moratoriu asupra acestor doze de rapel pentru a lasa mai multe vaccinuri disponibile pentru tarile sarace, unde ratele de vaccinare raman scazute.

Premierul Naftali Bennett replicase ca administrarea dozelor de rapel in Israel, o tara cu noua milioane de locuitori, nu ar afecta stocurile mondiale si ar permite, in schimb, testarea eficientei celei de-a treia doze. Bennett a avertizat ca o noua carantina ar putea fi impusa in septembrie, luna in care sunt celebrate mai multe sarbatori evreiesti, daca situatia nu se imbunatateste.

In total, peste 950.000 de persoane au fost infectate in Israel, dintre care aproape 6.700 au murit. Mai mult de 5,4 milioane de persoane din cei aproximativ 9,4 milioane de locuitori ai Israelului au primit doua doze de vaccin si aproximativ 1,1 milioane au primit a treia doza.

Sursa: