Marile orase din Turcia ar putea ramane fara apa in urmatoarele luni, iar Istanbul mai are apa pentru doar 45 de zile, scrie The Guardian.

Ploile slabe au condus la cea mai grava seceta din ultimii 10 ani, iar Istanbul, un mega-oras cu 17 milioane de locuitori, este la un pas sa ramana fara apa, potrivit Camerei inginerilor chimici din Turcia. Primarul din Ankara, Mansur Yavas, a anuntat luna aceasta ca orasul sau mai are apa pentru inca 110 zile in baraje si rezervoare.

Izmir si Bursa, urmatoarele orase din Turcia ca marime, se confrunta si ele cu probleme, barajele care le alimenteaza fiind pline pana la capacitatea de 36%, respectiv 24%, in timp ce fermierii din campia Konya si provincia Edirne avertizeaza ca recoltele ar putea fi compromise.

Nivelul foarte scazut de ploi din a doua jumatate a anului 2020, la 50% in noiembrie fata de aceeasi luna din anul precedent, i-a facut pe liderii religiosi sa le ceara luna trecuta imamilor si congregatiilor lor sa se roage pentru ploaie.

O tara "stresata din punct de vedere hidrologic"

Turcia este o tara "stresata din punct de vedere hidrologic", cu doar 1.346 de metri cubi de apa pe cap de locuitor in fiecare an, si s-a confruntat cu multiple secete grave in ultimii 40 de ani din cauza unui cumul de factori: cresterea populatiei, industrializarea, extinderea oraselor si schimbarile climatice.

"In loc sa se concentreze pe masuri care sa mentina cererea de apa sub control, Turcia insista sa-si extinda rezerva de apa construind baraje. Turcia a construit sute de baraje in ultimii 20 de ani", a declarat Dr. Akgun Ilhan, expert in administrarea apelor la Centrul pentru politici din Istanbul. "Semnele de avertizare exista de zeci de ani, insa nu s-a facut mare lucru".

Turcia a prioritizat de mult timp dezvoltarea economica in dauna ingrijirii mediului inconjurator.

"Toata lumea stie ca bazinele de apa trebuie mentinute, in special pentru aceste episoade de seceta care devin tot mai grave si de lunga durata", a declarat Dr. Umit Sahin, care preda politici de mediu si schimbari climatice la nivel global la Universitatea Sabanci din Istanbul.

"Cu toate acestea, in Istanbul, spre exemplu, cele mai importante bazine de apa, ultimele paduri si terenuri agricole, au fost deschise pentru proiecte de dezvoltare urbana, noul aeroport, noul pod peste Bosfor, drumuri de legatura si autostrazi si proiectul canalului din Istanbul. Aceste politici nu pot rezolva problema secetei in Turcia".

Barajul care ar ajuta Istanbulul intarzie

Ekrem Imamoglu, ales in 2019 primar al Instanbulului, a declarat ca pentru The Guardian ca orasul a primit asigurari ca uriasul sistem de baraje Melen va acoperi nevoile de apa ale orasului pana in 2070. Cu toate acestea, dupa castigarea alegerilor, administratia sa a realizat ca problemele aparute in timpul constructiilor vor intarzia proiectul mai multi ani.

Municipalitatea a cerut acum locuitorilor sa incerce sa reduca pe cat posibil consumul de apa, inclusiv sa inchida robinetul cand se spala pe dinti sau sa isi instaleze robinete cu debit redus.

"Apa nu trebuia sa fie o problema astazi daca barajul functiona. Dar trebuie sa ne gandim si la problemele climatice. Daca nu ploua in Melen nu putem aduce apa de acolo", a declarat Imamoglu.

In Izmir, autoritatile locale se pregatesc impotriva lipsei de apa sapand peste 100 de puturi noi, recicland apele uzate si reparand conductele vechi pentru a reduce pierderile.

Sursa: