Italienii s-au trezit in mijlocul unui cosmar: in ultimele 24 de ore, numarul persoanelor infectate cu noul coronavirus s-a dublat.
Potrivit oficialilor italieni, acum sunt 132 de cazuri confirmate, cele mai multe in provinciile Lombardia si Veneto, din nordul peninsulei.
Peste o duzina de localitati din aceste zone au fost puse in carantina, iar autoritatile au inchis scolile din Milano si din Verona. Autoritatile italiene incearca sa faca fata situatiei, dar au aparut deja cozi la magazinele de alimente, iar mastile de fata nu se mai gasesc la vanzare.
In plus, specialistii inca incearca sa afle cum s-a ajuns la un numar atat de mare de persoane infectate, intr-un timp atat de scurt.
Astfel de imagini erau, pana in urma cu cateva zile, filmate doar in Wuhan sau in alte orase din China. De data asta, strazile pustii sunt in oraselul Codogno, din Lombardia.
Catalin, roman din Italia: ”Pur si simplu nu e nimeni pe strazi, nu are nimeni voie sa paraseasca casa. Am fost la mercat sa luam ceva, lumea se aprovizioneaza sa aiba apa, sa aiba mancare”.
Autoritatile au emis un decret care pune in carantina peste 10 orase din nordul peninsulei. Aici sunt cele mai multe cazuri de infectie cu noul coronavirus.
Lipsa mastilor este deja o problema. Acolo unde stocurile nu au fost deja epuizate, au crescut preturile. Autoritatile dau asigurari ca mastile vor reveni pe rafturi, dar localnicii sunt dispusi sa mearga in marile orase ca sa le cumpere.
Gabriela Visan, romanca din Italia: ”S-au terminat mastile, la Roma chiar au ajuns la un pret de 100 de euro una. Lumea a inceput un pic sa se panicheze. Preventia efectiva e masca, dar preventia cea mai mare e sa eviti locurile aglomerate.”
In unele locuri, doar farmaciile si supermarketurile au ramas deschise. Unii cu masti, altii fara, localnicii s-au asezat la cozi cu noaptea-n cap, ca sa-si faca provizii.
Milica Puicea, roman din regiunea Monza: ”Eu am cumparat mancaruri in conserva, sigilate. Noi, ca familie, nu suntem speriati, disperati, dar mai bine sa fiu precaut.”
Peste 50.000 de oameni sunt afectati de masurile de carantina. In zonele in care au fost identificate focare de infectie au fost suspendate toate activitatile publice, iar localnicii au fost sfatuiti sa ramana, pe cat posibil, in case. Institutiile publice si multe magazine au fost inchise, la fel si scolile.
Camelia Bichis, romanca din regiunea Verona: ”In Verona se vor inchide scolile pana pe 1 martie, toata lumea este un pic panicata, deja incepem sa fim sunati din toate partile, de parinti, de prieteni, din alte tari, s-a inchis carnalul din Venetia”.
Milano NU ESTE pe lista oraselor puse in carantina, dar autoritatile au decis sa lase elevii acasa.
Giuseppe Sala, primar Milano: ”Aceasta este o masura preventiva, departe de noi gandul de a provoca orice fel de isterie.”
Potrivit legislatiei italiene, parasirea fara drept a zonei de carantina se pedepseste cu inchisoare de pana la 3 luni. Carabinierii sunt cei care au primit misiunea de a izola orasele afectate, dar premierul italian a precizat ca va face apel si la armata daca oamenii nu respecta carantina.
Specialistii spera sa afle cat mai iute si cum s-a raspandit virusul atat de repede.
Daniel Saboanu, roman din Italia: ”Principala ingrijorare a autoritatilor este ca nu reusesc sa descopere pacientul zero, cel de la care a pornit totul. Au facut analize la anumiti cetateni chinezi, dar nu, au iesit negativ”.
Restrictiile impuse de autoritati afecteaza numeroase evenimente: unele meciuri de fotbal sunt amanate, iar carnavalul de la Venetia a fost suspendat.
La saptamana modei de la Milano, designerul Girgio Armani si-a tinut prezentarea cu usile inchise, in fata unor scaune goale.


