Iulia Navalnaia, vaduva opozantului rus Aleksei Navalnii, a anuntat astazi intr-un mesaj video ca va continua munca sotului ei si va lupta pentru o Rusie libera. Navalnaia l -a acuzat pe presedintele rus Vladimir Putin de faptul ca l-a ucis pe opozant si promis ca va afla cine a executat aceasta crima si in ce circumstante.

Iulia NAVALINAIA, SOTIA LUI NAVALINII: „O alta persoana ar trebui sa fie aici, in locul meu. Dar acea persoana a fost ucisa de Vladimir Putin. Acum trei zile, Vladimir Putin mi-a ucis sotul, pe Aleksei Navalnii. Putin l-a ucis pe tatal copiilor mei. Putin mi-a luat ce aveam mai scump, omul cel mai apropiat si iubit.”

Intr-o declaratie video puternica, in stilul sotului ei, Iulia Navalnaia a spus ca va continua munca acestuia si i-a indemnat pe toti cei care l-au sustinut pe Aleksei Navalnii sa i se alature.

Iulia NAVALINAIA, SOTIA LUI NAVALINII: „Voi continua munca lui Aleksei Navalnii, sa continuu sa lupt pentru tara noastra. Si va invit pe toti sa fiti alaturi de mine.  Ma adresez cu cuvintele lui Aleksei, in care cred cu adevarat. Nu este rusine sa faci putin. Este rusine sa nu faci nimic.” 

”Sa nu taceti, revoltati-va, iesiti in strada. Nimeni in afara de noi nu ne va apara, iar noi suntem atat de multi ca daca vom dori sa obtinem ceva, vom obtine. “

Cu lacrimi in ochi, femeia care a impartasit lunga si dureroasa lupta a acestuia impotriva Kremlinului, a povestit conditiile brutale in care a fost tinut timp de 3 ani sotul ei, fiind plasat in repetate randuri in celule de pedeapsa. Navalnii a petrecut in total 300 de zile in izolare pentru acuzatii ridicole, cum ar fi salutul insuficient de voios ori neincheierea unui nasture.

„Sotul meu nu a putut fi infrant si de aceea Putin l-a ucis, rusinos si miseleste, fara sa aiba curajul sa-l priveasca in ochi sau pur si simplu sa-i rosteasca numele. Stim exact de ce Putin l-a ucis pe Aleksei in urma cu trei zile. Va vom spune in curand.”

Moartea lui Aleksei Navalnii a provocat sentimente de tristete, furie, dar si de indiferenta si apatie printre locuitorii capitalei ruse.

„L-au torturat si apoi l-au ucis.”

”E o tragedie. Ne simtim groaznic pentru ce s-a intamplat. 

„Sa-l ia dracu. Rusia este ultima reduta a bunului simt.
-Va pare pare rau de moartea lui?
-Ca persoana, sigur ca da. Ca politician, nu.”

„E cu un om rau mai putin pe lume. Puteti sa explicati la ce va referiti? Nu, multumesc.”

”Eu cred ca moartea asta a fost planificata si Vladimir Vladimirovici s-a straduit.”

Aleksei Navalnii era cel mai marcant reprezentant al opozitiei in Rusia, unde se bucura de mare popularitate pentru ca denuntase in repetate randuri coruptia regimului Putin.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.