Ministerul japonez al Mediului a anuntat, duminica dimineata, ca testele efectuate asupra apei din apropierea centralei nucleare de la Fukushima nu au detectat nicio urma de radioactivitate, la cateva zile dupa ce a fost evacuata apa tratata care fusese folosita pentru racirea reactoarelor nucleare, relateaza digi24.ro.

Tara est-asiatica a inceput joi sa deverseze in Oceanul Pacific apa de la centrala Fukushima, ceea ce a declansat proteste in Japonia si in tarile vecine si a determinat China sa interzica importurile de produse acvatice din Japonia. 

Testele efectuate de Ministerul Mediului pe esantioane prelevate din 11 puncte din apropierea centralei au concluzionat concentratii de tritiu radioactiv sub limita inferioara de detectie - 7-8 becquereli de tritiu pe litru. 

Ministerul a declarat ca apa de mare „nu va avea niciun impact negativ asupra sanatatii umane si a mediului". Ministerul va publica saptamanal rezultatele testelor cel putin in urmatoarele trei luni, iar apoi va revizui momentul in care vor fi facute alte dezvaluiri, a declarat duminica un oficial pentru Reuters. 

Sambata, agentia japoneza pentru pescuit a declarat ca testele efectuate pe pestii din apele din jurul centralei nu au detectat tritiu. 

Operatorul centralei, Tokyo Electric Power Co (Tepco) (9501.T), a declarat vineri ca apa de mare din apropierea centralei continea mai putin de 10 becquereli de tritiu pe litru, sub limita autoimpusa de 700 de becquereli si cu mult sub limita de 10.000 de becquereli stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru apa potabila. Duminica, Tepco a declarat ca nu a detectat nicio schimbare semnificativa.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: