Vicepreședintele american JD Vance a abordat joi îngrijorările americanilor care se tem că Statele Unite vor intra într-un război prelungit în Orientul Mijlociu, în timp ce președintele Donald Trump continuă să ia în considerare posibilitatea unei acțiuni militare împotriva Iranului, relatează CNN, transmite hotnews.ro.
„Ideea că vom fi angajați într-un război în Orientul Mijlociu timp de ani de zile, fără un sfârșit previzibil – nu există nicio șansă ca acest lucru să se întâmple”, a spus Vance, într-un interviu acordat publicației The Washington Post.
„Cred că toți preferăm opțiunea diplomatică”, a spus Vance. „Dar totul depinde de ceea ce vor face și vor spune iranienii”, a adăugat vicepreședintele american.
Trump s-a orientat către diplomație cu Iranul, lăsând însă deschisă posibilitatea unui atac militar. Joi, SUA au purtat discuții cu Iranul la Geneva, care au dat semne de progres, dar fără a se ajunge la o înțelegere majoră, potrivit CNN.
„Întorsături nebunești”
Vance, care a servit în Marina Militară și ca corespondent de război în Irak, a declarat că nu știe cum va proceda Trump, reiterând poziția administrației privind împiedicarea Iranului să obțină arme nucleare.
Întrebat dacă ar fi putut prevedea că va face parte dintr-o administrație care ia în considerare schimbarea regimului în Iran, Vance a răspuns că „viața are tot felul de întorsături nebunești” și l-a apărat pe Trump ca fiind un președinte care pune „America pe primul loc”.
„El urmărește politici care funcționează pentru poporul american”, a spus Vance.
„Cred că trebuie să evităm repetarea greșelilor din trecut. De asemenea, cred că trebuie să evităm să învățăm prea mult din lecțiile trecutului. Doar pentru că un președinte a dat greș într-un conflict militar nu înseamnă că nu mai putem intra niciodată într-un conflict militar. Trebuie să fim atenți în privința asta, dar cred că președintele este atent”, a spus Vance.

