Presedintele american, Joe Biden, a declarat stare de urgenta in Mississippi, dupa ce o serie de tornade au ucis cel putin 26 de persoane. Acestea au smuls acoperisuri si au distrus masini, in timp ce cartiere intregi au fost rase de pe suprafata pamantului. Au fost cele mai mortale tornade din Mississippi din aprilie 2011.
Cartiere intregi din Mississippi s-au prabusit in 10 minute. Tornada devastatoare a lovit noaptea, oamenii dormeau si n-au auzit alerta.
La Rolling Fork, un oras cu 2.000 de locuitori din vestul Mississippi, zone intregi au fost devastate, iar din case au ramas doar fundatiile. Peste tot sunt gramezi de moloz, masini de spalat, jucarii si mobila distrusa. Imagini din drona au surprins masini aruncate pe acoperisurile prabusite. Orasul a fost aproape in intregime distrus.
„Acesta a fost cel mai infricosator moment din viata mea. A fost groaznic. Nu credeam ca vom trece peste asta, deoarece vedeti acest copac a fost smuls din radacina si daca ar fi cazut pe partea cealalta, probabil nu as mai fi vorbit cu voi acum”.
„Totul este distrus in jur si tot ce aveam si am agonisit s-a dus. Nici nu stiu ce trebuie sa facem ca sa aducem orasul la starea in care era”.
Presedintele Joe Biden a aprobat decretarea starii de urgenta si a dispus ca zonele afectate sa primeasca ajutor federal in plus fata de cel local si de la nivelul statului zonelor afectate. Chiar daca vremea a inceput sa-si revina, exista in continuare riscul de vreme severa, inclusiv vant puternic, grindina de mari dimensiuni si posibilitatea aparitiei altor tornade in estul Louisianei, sudul central al statului Mississippi si sudul central al statului Alabama.

