Presedintele american, Joe Biden, care a promis o mai mare transparenta financiara, si sotia sa, Jill Biden, au declarat venituri cu putin peste 600.000 de dolari la administratia fiscala federala pentru 2021, a anuntat vineri Casa Alba, potrivit Agerpres.
Joe si Jill Biden au declarat venituri de 610.702 de dolari si au platit 150.439 de dolari impozit pe venit, adica o cota de impozitare de 24,6%, a detaliat executivul american.
Presedintele american si sotia sa, care lucreaza ca profesor la o universitate, au reluat traditia de a publica declaratiile fiscale care dateaza din anii 1970, dar a fost intrerupta de fostul presedinte, republicanul Donald Trump.
Vicepresedinta Kamala Harris si sotul ei, Doug Emhoff, au declarat un venit anual de 1,6 milioane de dolari in 2021 la administratia fiscala federala si au platit 523.371 de dolari impozit pe venit, sau o cota de 31,6%.


