Presedintele Joe Biden i-a indemnat, vineri, pe liderii lumii sa se alature Statelor Unite si Uniunii Europene in angajamentul pentru scaderea emisiilor de gaz metan, intr-o incercare de a construi consens inainte de un summit international legat de schimbarile climatice, programat sa inceapa in octombrie, relateaza Reuters.
Biden a facut apelul la reuniunea Forumului Economiilor Majore, o intalnire online a liderilor lumii. Anterior, Biden s-a angajat la tinte ambitioase de reducere a gazelor cu efect de sera si a indemnat si alte tari sa faca mai mult pentru stoparea schimbarilor climatice.
Marea Britanie a fost una dintre tarile care au raspuns apelului – premierul Boris Johnson a anuntat ca va fi unul dintre primii semnatari ai Angajamentului Global pentru Reducerea Emisiilor de Metan.
Cu putin timp in urma, ONU anunta ca desi au existat progrese pe termen scurt in perioada lockdown-urilor din primavara trecuta, pandemia nu a dus la o incetinire reala a avansului schimbarilor climatice. Lumea pierde lupta cu emisiile si cu mentinerea incalzirii globale a 1,5 grade Celsius peste perioada pre-industriala.
Biden a cerut altor tari, vineri, sa se alature unui pact pentru reducerea emisiilor de metan cu cel putin 30% sub nivelul din 2020 pana in 2030. Pactul a fost stabilit intre SUA si UE.
„Astfel nu doar ca vom reduce rapid viteza incalzirii globale, dar vom produce si alte beneficii precum imbunatatirea sanatatii publice si a productiei agricole.
Credem ca acest obiectiv este ambitios dar realist si va cerem sa ni va alaturati”, a spus Biden.
La nivel global, emisiile de metan sunt cauza a aproximativ 30% din incalzirea de dupa era pre-industriala, conform ONU. Un raport recent al Organizatiei arata ca reducerea emisiilor de metan reprezinta calea cea mai rapida de a incetini incalzirea globala.
Sursa: Digi24.ro


