Statele Unite si aliatii sai vor raspunde decisiv daca Rusia va invada Ucraina. Este mesajul transmis de presedintele american, omologului sau ucrainean, cu care a vorbit aseara la telefon. Totodata Vladimir Zelenski a primit asigurari de la Joe Biden ca problemele Ucrainei nu vor fi rezolvate fara participarea ei. 

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, difuzat aseara dupa discutia telefonica a celor doi presedinti, Joe Biden „a reafirmat angajamentul Statelor Unite fata de suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei. Intr-un mesaj pe Twitter Vladimir Zelenski a mentionat ca a discutat cu omologul sau despre actiunile comune ale Ucrainei, Statelor Unite si partenerilor in mentinerea pacii in Europa. A fost al doilea apel in trei saptamani intre cei doi lideri, in timp ce Casa Alba incearca sa ia atitudine fata de acumularea de trupe ruse care a alarmat NATO si care au determinat autoritatile de la Kiev sa se teama ca Rusia ar putea invada Ucraina in saptamanile urmatoare. Apelul vine dupa discutiile dintre Biden si presedintele rus Vladimir Putin din 30 decembrie, in care Biden a spus ca Statele Unite si aliatii sai vor impune sanctiuni severe Rusiei daca aceasta va invada Ucraina.

Joe BIDEN, PRESEDINTELE STATELOR UNITE: ”I-am spus clar presedintelui Putin ca daca va mai face miscari si va inainta in Ucraina, noi vom impune sanctiuni severe. Noi vom creste prezenta noastra in Europa impreuna cu aliatii nostri din NATO si va fi un pret greu de platit pentru asta.” 

Rusia a strans aproximativ 100.000 de militari in apropierea granitei cu Ucraina si solicita garantii de securitate ample din partea Statelor Unite si a NATO. Moscova doreste, in special, ca NATO sa refuze aderarea Ucrainei si a altor foste tari sovietice si sa anuleze actiunile militare din Europa Centrala si de Est. Despre aceste garantii Rusia-NATO si SUA urmeaza sa discute saptamana viitoare la Geneva. Ministrul de externe Serghei Lavrov a reiterat ca Rusia isi sustine cererile de garantii scrise de securitate.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: ”Asa cum a spus si presedintele, cel mai important este sa nu fie vorbaraie, ca propunerile noastre sa nu fie aruncate in discutii fara sfarsit, ceea ce occidentul poate, dar sa fie rezultat.” 

Administratia NATO a spus in repetate randuri ca alianta are o politica a usilor deschise si ca nicio tara nu ar trebui sa aiba drept de veto asupra aspiratiilor unei alte tari de a adera.