In primul sau discurs in fata Adunarii Generale a ONU in calitate de presedinte al SUA, Joe Biden a spus ca e necesara cooperarea intre aliati, pentru ca „lumea se confrunta cu un deceniu decisiv”. Mesajul sau vine intr-un moment in care au crescut tensiunile intre SUA si aliatii sau, dupa retragerea din Afganistan. Totodata, discursul liderului de la Casa Alba are loc intr-o perioada de tulburente in ceea ce priveste relatia transatlantica, ca urmare a scandalului submarinelor, potrivit BBC News.
Cea de-a 76-a Adunare Generala a ONU are loc in contextul unei crize climatice de amploare si pe fondului unui nou val al pandemiei de COVID-19. Confirm CNN, Joe Biden le-a propus liderilor globali o cooperare globala in ceea ce priveste pandemia si problemele de mediu, subliniind ca „succesul tuturor este legat si rezolvarea acestor probleme”.
Principalele declaratii ale presedintelui american Joe Biden:
Lumea se confrunta cu un deceniu decisiv, iar abordarea unei varietati de provocari va depinde de abilitatea noastra de a recunoaste umanitatea noastra comuna.
In loc sa continuam sa luptam in razboaiele trecutului, trebuie sa ne indreptam privirea spre provocari precum pandemia globala, raspunzand schimbarilor climatice, amenintarii cibernetice si schimbarii dinamicii globale a puterii.
Indiferent cat de provocatoare sau cat de complexe sunt problemele cu care ne vom confruntam, guvernarea pentru popor este vitala pentru toti cetatenii.
- Presedintele Joe Biden a aparat retragerea haotica a SUA din Afganistan, afirmand ca a fost un pas necesar pentru a indrepta atentia politicii americane catre provocarile globale pe care le reprezinta sistemele anti-democratice, pandemia de COVID-19 si schimbarea climatica. „Am incheiat 20 de ani de conflict in Afganistan si, odata ce incheiem o era de razboi neobosit, incepem o noua era de diplomatie neobosita”, a declarat Joe Biden.
- Statele Unite si alti aliati sai occidentali vor ramane parteneri vitali.
- Mai mult ca niciodata, securitatea, prosperitatea si chiar libertatile noastre sunt interconectate.
Presedintele Biden a declarat ca SUA trebuie sa ramana vigilenta impotriva terorismului global, cat si impotriva celui intern.
Lumea de astazi nu mai este lumea din 2001, iar Statele Unite ale Americii nu mai sunt aceeasi tara precum era atunci cand a fost atacata pe 11 septembrie 2001, acum 20 de ani. In prezent suntem mai bine echipati pentru a detecta si a preveni amenintarile teroriste si ne-am dezvoltat mai mult capacitatea de respinge si de a raspunde amenintarilor.
- Vom face fata amenintarilor teroriste care apar astazi si care vor aparea in viitor, printr-o gama larga de instrumente disponibile, inclusiv prin colaborarea cu partenerii nostri locali, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa fim atat de dependenti de campanii militare de dimensiuni foarte mari.
- Armata americana nu trebuie folosita ca raspuns la orice problema pe care o vedem in lume.
- Invocand „moartea pe scara larga si evenimentele devastatoare” provocate de schimbarile climatice, presedintele american a anuntat si ca va colabora cu Congresul american in scopul de a dubla finantarea SUA pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare sa combata criza climatica.
Impreuna cu eforturile sectorului privat, voi mobiliza 100 de miliarde de dolari pentru a sprijini programele de combatere a problemelor de mediu si clima in tarile sarace care sunt afectate de schimbarile climatice.
Liderul de la Casa Alba a cerut natiunilor lumii sa puna „cele mai inalte ambitii climatice posibile pe masa” la Conferinta Natiunilor Unite privind schimbarile climatice, cunoscuta si sub numele de COP26, care se va desfasura intre 1 si 12 noiembrie in orasul Glasgow.
Criza climatica este „fara frontiere” si necesita cooperare.
Trebuie sa-i ascultam mai mult pe oamenii de stiinta si expertii climatici, care ne spun ca lumea se apropie rapid de un punct fara intoarcere in ceea ce priveste incalzirea globala.
Administratia pe care o conduc lucreaza strans cu congresul SUA pentru a se realiza investitiile necesare in infrastructura ecologica, care ne vor ajuta sa ne atingem obiectivele climatice.
In timpul discursului sau, Joe Biden a anuntat ca SUA isi va asuma un angajament de 10 miliarde de dolari pentru efortul de a „pune capat foametei si de a investi in sistemele alimentare din tara si din strainatate”. „Intr-un moment in care aproape 1 din 3 persoane la nivel global nu au acces la hrana adecvata, chiar anul trecut, Statele Unite s-au angajat sa adune partenerii nostri la masa si sa dezbata solutiile prin care poate fi combatuta subnutritia", a spus Joe Biden.
- Ne vom stradui sa ne asiguram ca drepturile fundamentale ale muncii, protectiei mediului si cele legate de proprietatea intelectuala sunt protejate, iar beneficiile globalizarii se resimt in toate societatile noastre. SUA va continua sa sustina regulile si normele care au format baza angajamentului international vechi de zeci de ani ce a fost esential pentru dezvoltarea natiunilor din intreaga lume. Ne vom respecta in continuare angajamente de baza privind libertatea de navigatie, respectarea legilor si tratatelor internationale si vom sprijini masurile de control al armelor pentru a reduce riscul violentei si a spori transparenta.
„Bombele si gloantele” nu ne pot apara impotriva pandemiei de Covid-19 sau a variantelor sale viitoare
SUA au contribuit cu peste 15 miliarde de dolari la raspunsul global impotriva pandemie de coronavirus, livrand peste 160 de milioane de doze de vaccin anti-COVID catre alte tari, ceea ce a inclus si 130 de milioane de doze din propria noastra capacitate de aprovizionare.
Washingtonul va anunta angajamente suplimentare pentru a stimula vaccinarea in tarile mai putin avansate miercuri, in cadrul unui summit virtual pe care il organizeaza, a mai transmis Joe Biden in discursul sustinut in fata Adunarii Generale a ONU.
- Ne-am intors la masa in forumurile internationale, in special in Organizatia Natiunilor Unite, pentru a concentra atentia si a stimula actiunea globala asupra provocarilor comune care ne vizeaza pe toti.
SUA isi vor sustine aliatii si prietenii si se vor opune incercarilor tarilor puternice de a le domina pe cele mai slabe.
Nu cautam un nou Razboi Rece sau o lume impartita in blocuri rigide
SUA sunt gata sa colaboreze cu orice natiune care isi intensifica eforturile si urmareste rezolvarea pasnica a provocarilor comune, chiar daca avem un dezacord in alte domenii.
Vom suferi cu totii consecintele esecului nostru in a coopera in fata provocarilor globale.
Viitorul va apartine celor care imbratiseaza demnitatea umana. Nu celor care o calca in picioare.
Viitorul apartine natiunilor care promoveaza potentialul cetatenilor sai, nu celor care il restrang.
Stau aici in fata dumneavoastra si constat ca Statele Unite nu sunt in razboi, pentru prima data in ultimii 20 de ani. Am intors pagina. Toata puterea, energia, angajamentul, vointa si resursele noastre sunt acum pe deplin si direct concentrate asupra a ceea ce ne asteapta in viitor, nu a ceea ce s-a intamplat in trecut.

