Opozitia absoluta a lui Benyamin Netanyahu fata de perspectiva unui stat palestinian afecteaza imaginea presedintelui democrat, care nu poate spera sa fie reales fara a castiga state precum Michigan, care are o comunitate sensibila la soarta palestinienilor din Gaza, potrivit Le Monde, citat de Rador Radio Romania.
O numaratoare inversa potential periculoasa pentru Joe Biden se desfasoara acum in Orientul Mijlociu. Pentru ca speranta reinviata a unei incetari a focului in Gaza insotita de eliberarea ostaticilor israelieni care sunt tinuti acolo din 7 octombrie mascheaza deteriorarea relatiilor sale cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, cu riscul unui esec intr-un domeniu, diplomatie, unde pretinde ca are expertiza consolidata de decenii de practica.
Dubla explozie declansata de masacrele fara precedent ale civililor israelieni de catre Hamas, apoi de macelul provocat in Gaza de un raspuns israelian de o violenta fara limite a reactivat la Washington interesul pentru solutia cu doua state, adica crearea, alaturi de Israel, a unui stat palestinian. Dincolo de legitimitatea revendicarii palestiniene, aceasta pare a fi o garantie mai buna a stabilitatii in regiune decat status quo-ul sustinut de Benjamin Netanyahu, care a dus la tragedia actuala.
Acest obiectiv fusese pierdut din vedere in primii ani de mandat ai presedintelui democrat, renumit pentru atasamentul neconditionat fata de Israel, marturie a varstei sale si a vechimii in politica. Decalajul s-a largit, de fapt, de ani de zile intre tinerele generatii de democrati si statul evreu, perceput din ce in ce mai mult ca opresor al unei minoritati.
Inainte de 7 octombrie, Casa Alba incerca sa realizeze normalizarea intre Israel si cel mai important stat arab din regiune, Arabia Saudita. Proiectul de acord mentiona chestiunea palestiniana, spre deosebire de acordurile anterioare incheiate in 2020 cu Bahrain, Emiratele Arabe Unite si Maroc, care nu faceau din aceasta o conditie prealabila.
Razboiul a schimbat totul. Arabia Saudita a reinviat initiativa formulata in 2002 de printul Abdullah, pe atunci regent, de a lega normalizarea relatiilor cu Israelul de crearea unei Palestine pe baza granitelor din 1967 cu asentimentul Washingtonului, care ar pune in balanta si un acord de aparare cu Riadul.
Cum acesta din urma ar urma sa fie ratificat de Senat inainte de campania prezidentiala, care se va declansa pe 5 noiembrie, timpul se scurge cu repeziciune. Cu exceptia faptului ca Benjamin Netanyahu (la fel ca posibilul sau succesor mai moderat, Benny Gantz) si o buna parte din israelieni nu vor sa auda despre aceasta perspectiva a unui stat palestinian.
Sabotor-sef al Acordurilor de la Oslo, din 1996 pana in 1999, in timpul primului sau mandat la conducerea guvernului israelian, Benjamin Netanyahu intentioneaza sa faca tot posibilul pentru a-l aduce la un esec pe presedintele democrat. El spera, fara indoiala, la o posibila revenire la Casa Alba a lui Donald Trump, al carui unilateralism in beneficiul Israelului a contribuit semnificativ la dezastrul actual.
Linii rosii incalcate
Aceasta subminare incepe prin viitorul pe care il preconizeaza pentru Gaza dupa actuala ofensiva. Prezentat pe 22 februarie, planul israelian calca in picioare liniile rosii stabilite pe 18 noiembrie de Joe Biden intr-o tribuna publicata in Washington Post.
Dand asigurari ca armata sa va trebui sa-si mentina „libertatea de actiune operationala in toata Fasia Gaza, fara limita de timp”, premierul israelian are in vedere o reocupare de facto a fasiei inguste de pamant, redusa si mai mult prin crearea unei zone tampon in jurul perimetrului acesteia.
Controlul israelian s-a extins la granita cu Egiptul si managementul incredintat nu unei Autoritati palestiniene „revitalizate”, asa cum isi doreste Joe Biden, ci personalitatilor alese dupa criterii israeliene marturisesc si ele dorinta sa de a-l sfida pe presedintele american.
O incetare rapida a luptei este, de altfel, exclusa, deoarece armistitiul care se contureaza nu ar face decat sa intarzie ofensiva planificata in ultimul mare oras din Gaza, Rafah, dorita de un premier care supravietuieste politic fiasco-ului dramatic din 7 octombrie atata timp cat continua lupta.
Joe Biden, insa, nu s-a zgarcit cu sprijinul sau pentru Israel, furnizand bombele folosite pentru a distruge Gaza si a decima populatia acesteia, trimitand doua grupuri aeronavale in Marea Mediterana pentru a preveni regionalizarea conflictului si pentru a bombarda houthitii din Yemen care perturba navigatia in Marea Rosie in semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza.
Exasperarea in crestere a americanilor fata de Israel s-a reflectat, la 1 februarie, intr-un ordin de sanctionare a colonistilor israelieni responsabili de violenta impotriva palestinienilor din Cisiordania, apoi intr-un memorandum, pe 9 februarie, care lega viitorul ajutor militar de respectarea regulilor de protectie recunoscute la nivel international a civililor, iar prin revenirea, pe 23 februarie, la pozitia istorica a Statelor Unite cu privire la problema colonizarilor israeliene din Cisiordania.
Secretarul de stat Antony Blinken a considerat ca acestea sunt „incompatibile cu dreptul international”, cu alte cuvinte le-a declarat ilegale.
Prea putin, prea tarziu? Multi democrati sunt iritati de refuzul Washingtonului de a considera comportamentul Israelului in teritoriile ocupate din 1967, fie ca este vorba de focul deschis din Gaza sau de focul mocnit din Cisiordania, ca o provocare la adresa ordinii internationale, pe baza regulilor pe care Statele Unite le apara in alte parti ale lumii.
Aceasta pozitie este acum sinonima cu o izolare diplomatica in crestere. Faptul ca Biden foloseste in privat epitete dure la adresa lui Benyamin Netanyahu nu schimba nimic. Din toate punctele de vedere, Joe Biden risca sa plateasca un pret mare pentru optiunile sale in criza dramatica care se desfasoara in Orientul Mijlociu.
Voturile in alb exprimate la alegerile primare democrate din Michigan din 27 februarie au fost un avertisment direct. Presedintele in functie nu poate spera sa fie reales fara a castiga acest stat disputat in noiembrie, care are o mare comunitate sensibila la soarta palestinienilor din Gaza.