Presedintele Statelor Unite a anuntat, marti, ca va retrage nominalizarea Neerei Tanden pentru functia de director al Biroului de Management si Buget de la Casa Alba, in conditiile in care a existat o opozitie consistenta in Senat pentru confirmarea acesteia, inclusiv din partea unor senatori aliniati democratilor, precum Bernie Sanders, senatorul independent de Vermont.
„Am acceptat cererea Neerei Tanden de a-si retrage” candidatura, a spus Joe Biden in cadrul unui comunicat, citat de Agerpres.
Mai multi senatori republicani, dar si un democrat s-au declarat deschis impotriva sosirii sale in calitate de director al Biroul de Management si Buget de la Casa Alba (OMB), un serviciu foarte influent, insarcinat cu dezvoltarea bugetului dorit de presedinte.
Retragerea vine si in contextul in care administratia americana dispune doar de o majoritate tehnica in Senatul Statelor Unite - camera este impartita 50-50 intre democrati si republicani, cu votul hotarator al vicepresedintei Kamala Harris, care este, constitutional si sefa Senatului. Nominalizarile presedintelui au nevoie de 51 de voturi pentru a fi aprobate de Senat. Prin urmare, orice defectiune in tabara democratilor trebuie compensata printr-un vot republican.
De la anuntul numirii sale, Neera Tanden a fost tinta unui foc incrucisat de critici: republicanii s-au declarat revoltati de vechi comentarii ale ei care vizau mai ales senatori, in timp ce progresistii apropiati de Bernie Sanders o considerau prea centrista.
In cele din urma, un senator democrat conservator (din factiunea asa-zisilor Blue Dogs), Joe Manchin, a condamnat in mare masura sansele acesteia, anuntand, la sfarsitul lunii februarie, ca nu va vota pentru ea. Senatorul din Virginia de Vest a considerat ca declaratiile ei „deschis politice” vor avea un „impact toxic” asupra relatiilor dintre Congres si Casa Alba.
Intre timp, Casa Alba a curtat intens cativa de senatori, inclusiv pe republicana moderata Lisa Murkowski, care inca nu se pronuntase marti, in timp ce senatorul independent Bernie Sanders parea mai mult impotriva acestei nominalizari, iar o democrata moderata, Kyrsten Sinema, mentinea misterul asupra votului sau.
„Apreciez cat de mult ati muncit dumneavoastra si echipa dumneavoastra de la Casa Alba”, i-a scris Neera Tanden lui Joe Biden, potrivit unui comunicat. „Din pacate, pare evident ca nu exista nicio modalitate pentru a obtine confirmarea si nu vreau ca examinarea numirii mele sa fie o distragere a atentiei de la celelalte prioritati ale dumneavoastra”, a adaugat ea retragandu-si candidatura.


